marți, 12 ianuarie 2010

"Sa nu-ti faci idoli din oameni in viata"

Este titlul unui capitol din cartea "Reeducarea de la Aiud. Peisaj launtric", aparuta la Editura Christiana in 2009, titlu asupra caruia mi-a atras atentia chiar autorul, Demostene Andronescu. Capitolul se referea la abjurarea de la legionarism a poetului Radu Gyr, insa mi se pare ca indemnul se potriveste foarte bine acelora care zilele acestea sufera din cauza celor aflate despre mitropolitul Bartolomeu Anania. Ce am avut de spus despre acest caz am scris in articolul de ieri si de azi din EvZ si voi mai scrie si zilele urmatoare tot acolo.
Dincolo de polemicile starnite de acest caz, vreau sa vorbesc aici despre oamenii pe care i-am cunoscut in ultimele luni documentand acest subiect. Sunt oameni care au fost si ei inchisi, ca si mitropolitul, la Aiud, iar unii au supravietuit in odioasa Zarca. Sunt oameni care, de la capatul celalalt al firului de telefon sau prin discutii fata in fata in zile infrigurate de toamna, m-au invatat despre suferinta, demnitate si memorie mai mult decat voi putea transmite vreodata mai departe prin ceea ce scriu.
Nicolae Purcarea, din Brasov, a fost primul care si-a deschis sufletul in fata mea. Mi-a vorbit despre suferinta sa, despre lupta pe viata si pe moarte de la Aiud, despre munca in echipa de zidari, despre abjurarile colegilor si despre Gheorghe Craciun. M-a impresionat ca m-a cautat ulterior pentru a nuanta declaratiile cu privire la Anania. Doar din considerentul ca nu e el atat de curat pentru a-l judeca pe actualul mitropolit.
Pe Demostene Andronescu nu mi-a fost deloc greu sa-l recunosc la intalnirea stabilita in fata la Arhitectura. O tinuta dreapta si o privire darza. Un om care a reusit sa ramana un exemplu de moderatie in pofida tuturor ororilor pe care a fost nevoit sa le indure. Cartea sa reprezinta un document important al reeducarii si o recomand mai ales celor tineri pentru a invata ce a insemnat cu adevarat comunismul.
Ioan Tonea mi-a vorbit tocmai din Prundu Bargaului si, cu toate ca s-a numarat printre putinii "rezistenti" de la Aiud, nu a facut deloc parada de biruinta sa. Dimpotriva. Discutia noastra a fost, din pacate, franta de suferinta sa fizica.
Cerebralul Mircea Muresan mi-a trasat in cuvinte harta Aiudului si mi-a descris in amanunt, cu o aparenta detasare, viata de puscarias politic. Se intreba retoric, cu autoironie, cati din detinutii de atunci au ramas marcati psihic pana azi.
Pe Grigore Caraza l-am cunoscut mai intai prin cartea sa, "Aiud insangerat", pentru ca mai apoi sa am cu el o ampla discutie despre Aiud. Are opinii radicale cu privire la rolul lui Anania in reeducare, pe care si le sustine cu o gramada de fapte relatate in detaliu. Nu il defineste insa ura fata de reeducatori si/ sau confratii care au cedat. Ci tocmai o paradoxala seninatate.

Le multumesc.

2 comentarii:

  1. Cred ca ati vazut ce reactii au starnit articolele dumneavoastra in haita dreptmaritorilor lui IPS Anania:)
    Vorbesc mai ales despre spumele d-lui Claudiu Tarziu, care se lauda ca e jurnalist, dar confunda meseria asta cu cea de militant (pro-viata, anti-gay, anti-ecumenism etc.) Am si eu o intrebare legata de acest oplosit (apud "Arhipelagul Gulag") la revista de plante medicinale a fostei activiste Pop: credeti ca dl. Tarziu va accepta vreodata ca e posibil ca "vladica Bartolomeu" sa nu fie canonizat de Sf. Sinod, daca se poate inca din timpul vietii?

    RăspundețiȘtergere
  2. Va rog sa va ajustati limbajul si sa renuntati la atacurile la persoana, pentru ca nu e locul lor aici.
    Il cunosc bine pe Claudiu si cred ca e de buna credinta atunci cand apara modelul IPS Bartolomeu, un personaj foarte carismatic de altfel, mai ales pentru cei in cautare de modele printre oamenii vii :)
    Cred insa ca acum si-a dat cu firma in cap (ca sa-l parafrazez) pentru ca omite tocmai dovezile pe care spune ca inca le mai asteapta cu privire la acest caz. Cat despre decizia CNSAS (aflata in posesia lui Mihai Plamadeala), cred ca va putea pune degetul pe ea in instanta, cand/daca va veni ca aparator al IPS Bartolomeu :)
    Deci, revenind la intrebarea dumneavoastra, nu cred ca - in timpul vietilor noastre - vom apuca sa vedem o asemenea decizie a Sf. Sinod ....

    RăspundețiȘtergere