- Criza de fiere si pierdere a credibilitatii -
Grupul mirenilor ortodocsi care merg cel putin odata pe an la spovedanie isi manifesta indignarea si dezaprobarea fata de refuzul Patriarhiei de a permite deschiderea dosarelor de colaborare a clericilor cu Securitatea (Directiile I, poate a II-a, dar mai ales a III-a) si de spaima cu care BOR priveste "scurgerile" din dosarele inaltilor sai ierarhi, inca in viata aceasta sau trecuti deja la Dreptul Judecator, acolo unde nu e nici intristare, nici suspin, nici CNSAS si nici Sinod. Aceasta situatie este in flagranta contradictie cu bunul simt precum si cu pocainta pe care preotimea o propovaduieste doar pentru noi, ceilalti.
BOR continua sa se dovedeasca incapabila sa evalueze obiectiv pornirea fireasca a unei anumite parti a presei de a scoate la lumina adevarata atitudine a multor clerici ortodocsi fata de regimul comunist si isi permite sa faca aprecieri iresponsabile si tendentioase in comunicate de presa pline de duh necrestinesc.
Reamintim faptul ca in timpul dictaturii comuniste Biserica nu s-a identificat cu ideologia ateista de stat (chiar daca nu mai avea mult) dar a profitat din plin de avantaje, ca acela de a intra in posesia lacasurilor cultului greco-catolic, cu largul sprijin al inchisorilor de la Aiud, Sighet sau Gherla. Fara a tine cont de acel context extrem de ostil in care Biserica a supravietuit destul de rubiconda, cei ce acuza asa-numita deconspirare a clericilor colaboratori ai securitatii opereaza de fapt asasinate la comanda ale memoriei publice, considerand ca nu au de dat seama nimanui. Nici macar acelor confrati clerici ortodocsi care au avut curajul sa spuna NU si sa plateasca cu cariera, liberatea si chiar viata.
Dat fiind ca aceasta deconspirare i-a vizat pana acum aproape exclusiv pe clericii ortodocsi, facem un apel sincer la acei ierarhi si preoti care stiu ca au colaborat sa divulge neintarziat numele clericilor de alte confesiuni pe care i-au observat cand stateau la coada in casele conspirative pentru a-si prezenta spovedaniile ofiterului de legatura. Consideram ca aceasta atitudine ar aduce doar beneficii poporului roman, nu chiar atat de profund religios si prea putin aparator al valorilor, fie ele crestine sau nu. Oricum, nu credibilitatea Bisericii va scadea, poate doar cea a ierarhilor care pana acum au preferat sa doarma linistiti cu gandul la dosarele arse cu harnicie de Securitate in zilele calde ale lui decembrie 1989.
Originalul aici.
marți, 19 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu