Dilema zilei. Nepotismul poate fi vreodata justificat?

Dupa doua luni si ceva de absenta (motivata) de pe acest blog, revin cu o dilema ce poate parea marginala in raport cu zbaterile politice intense din ultima saptamina. Dar vechile reflexe de jurnalist care patru ani a vinat cu preponderenta disfunctiile din sistemul universitar nu pot fi inabusite prea usor. Asa ca...

M-a surprins ca noianul de discutii si de coduri etice puse in discutie in ultimii ani nu au avut nici un efect si este posibil ca la Cluj, de exemplu, la Facultatea de Chimie a Universitatii "Babes-Bolyai" o profesoara, sefa de catedra, isi evalueaza propria fiica la doctorat.

Si ca, tot la UBB, Wolfgang Breckner, ca profesor al celor doua fiice ale sale, la Facultatea de Matematica-Informatica, a apreciat ca doar una dintre el merita nota 10 (zece) la materia pe care o preda.

Cazurile de mai sus, pe care le-au dezvaluit membrii Asociatiei EDU CER, confirma din nou zicala ca pestele de la cap se-mpute atita timp cit in UBB Luminita Silaghi-Dumitrescu, fost decan la Chimie, este astazi prorector, in timp ce sotul sau i-a succedat in functia de decan, iar fiul lor e conferentiar in aceeasi facultate.

Nici la Universitatea din Bucuresti nu au fost evitate astfel de situatii, la Facultatea de Matematica-Informatica cunoscutul profesor de Algebra Constantin Nastasescu, membru corespondent al Academiei Romane, fiind dascalul fiicei sale, studenta in anul II.

Argumentele invocate adesea in Romania de cei "surprinsi" in pozitii de acest fel sint din cele mai diverse. "Copilul meu a beneficiat de o biblioteca de specialitate din casa. Nu avea dreptul sa o valorifice?". "Numai comunistii puneau interdictii de felul asta". Fireste, nimeni nu le poate interzice fetelor domnului Wolfgang Breckner sa urmeze facultatea la care preda tatal lor, insa era obligatia profesionala si morala a acestuia de a se abtine de la evaluarea lor, de a se recuza si a delega aceasta responsabilitate colegilor sai. Si poate ca nici a lui Breckner nu este cea mai mare parte din vina, ci a facultatii, universitatii si, in ultima instanta, a sistemului de invatamint din Romania, in care nepotismul nu este taxat, ci, dimpotriva, favorizat.

Negoitescu despre Romosan via Dinescu: "Tinarul asta m-a si amenintat, mi-a cerut nişte bani"

Daca v-a interesat cazul Romosan si nu ati apucat sa vedeti emisiunea "Tanase si Dinescu", de vineri seara, de pe Realitatea TV, ati pierdut o marturie importanta. Mircea Dinescu l-a cunoscut bine pe Ion Negoitescu si iata varianta sa asupra legaturii acestuia cu Petru Romosan:

"Intimplarea face sa cunosc acest caz destul de penibil de pe vremea cind traia marele critic Ioan Negoitescu. Negoitescu a patit o chestie foarte tare. Era considerat unul dintre criticii literali genialoizi. Facuse puscarie, homosexual notoriu.... In clipa in care el a semnat o scrisoare de solidaritate cu Paul Goma, chiar in ziua cutremurului din 1977, baietii s-au jucat cu el foarte tare. Pentru ca el n-a fost chemat la Securitate, de ce tovarăşul Negoiţescu eşti contra partidului? Nu. El a fost chemat intr-o zi la Secţia 14 de miliţie. Si acolo Negoitescu s-a dat putin mare: da, recunosc ca am trimis o scrisoare la Europa Libera. Si aia: tovarasu’ Negoitescu, noi nu ascultam Europa Libera; in al doilea rind, noi nu suntem de la Securitate, sintem de la politia de moravur, avem aici o scrisoare a unei mame, ca ati incercat sa ii corupeti copilul.... Mama lui Romosan era. Şi, conform legilor noastre, riscaţi o pedeapa.... El a intrat in panica. M-a sunat Doinas sa facem ceva pentru Negoitescu, am fost impreuna cu Doinas pe vremea aia la Uniunea Scriitorilor, era ministrul de interne al României Macovescu, i-am zis domne... si, in fine, i s-a dat drumul...", a spus Mircea Dinescu.

Ancheta nu a ramas totusi fara urmari pentru Negoitescu, care a fost nevoit sa faca doua compromisuri majore:

"(...)te umileau sub toate formele. A scris la România Literara o tabletă patriotica. I-a dat telefon aluia de la Europa Libera sa nu mai dea.... A fost umilit ingrozitor saracul. A fost sfatuit sa se si insoare si s-a si insurat cu fiica unui activist de partid, statea in Primaverii. Vine acum si povestea cu haz. Dar dupa asta, el mi-a spus: domne, am o problema, ca tinărulaăsta m-a si amenintat, mi-a cerut niste bani..... O chestie foarte urita, care se gaseste in dosarul respectiv.(...)tinarul Romosan, imbatrinit intre timp si el, mai si minte: domne, a plecat sotia mea in strainatate si am fost nevoit să dau o aia, să devin informator. Nu, el era dinainte, si, in clipa in care a plecat nevastă-sa in strainatate, l-au scos din reţea"

Doar citeva observatii:

-informatiile oferite de Mirca Dinescu explica atacurile furibunde ale lui Petru Romosan la adresa sa, atit din convorbirea cu mine din 2006 (in care spune ca, alaturi de Plesu, Dinescu ar fi agent de influenta), cit si din interviurile date saptamina trecuta in mai multe ziare (pe cel luat de Ovidiu Simonca pentru "Observator cultural", cel mai pertinent din punctul meu de vedere, il gasitit aici). Dinescu -se vede- stie prea multe detalii si poate fi periculos pentru el.

-declaratia lui Dinescu confirma cele ce mi-a spus securistul Victor Achim, intr-o discutie purtata in urma cu o saptamina, despre homosexualitatea care "nu era cel mai mare pacat al lui Negoitescu". Cu alte cuvinte, prezenta in jurul sau a unor tineri ce nu implinisera virsta majoratului a fost motivul real al anchetei

-ceea ce scrie in decizia CNSAS concorda cu spusele lui Dinescu: Romosan a colaborat cu Securitatea cu mult inainte de plecarea sotiei sale in strainatate

In incheiere, ca bonus, trasncriu parerea lui Dinescu despre defunctul Cotidianul: "(...)era cea mai fina gazeta din Romania. (...)Cu o diversitate de semnaturi, si de stinga, şi de dreapta, cu o concentraţie de inteligenta pe linga ea. Si se produce acolo un cutremur... Au cazut citiva oameni importanti"

Dilema zilei. Cine poate salva Muzeul Satului de prostul gust?

Cu dorinta de a ma relaxa si de a simti din nou mirosul lemnului pe care-l avea lada de zestre a bunicii, am mers in acest weekend sa vizitez Muzeul Satului, impreuna cu familia. Nu mica mi-a fost surpriza sa vad ca mare parte-cea de dincolo de Palatul Elisabeta- este inaccesibila vizitatorilor si ca cea vizitabila poarta peste tot amprenta neglijentei.

Cu alte cuvinte, Muzeul Satului mi s-a parut precum casa unui boiernas ramas si fara nevasta, si fara slugi care sa-i deretice, intesat peste tot cu corturi a caror utilitate (ce poate fi doar una temporara, dictata de vreun eveniment) nu am inteles-o. Ceea ce m-a socat insa nu a fost nici corturile din plastic, nici iarba necosita, ci abundenta de ghivece din plastic cu flori trintite parca in batjocora in mai toate geamurile caselor taranesti, cele mai multe datind din secolele XVIII-XIX.

Cu toate acestea, aleile erau pline de vizitatori, dintre care multi straini si am incercat sa-mi imaginez cum s-ar sta la coada ca la Luvru in zilele cu intare libera daca la Muzeul Satului ar fi condus de un gospodar/ o gospodina. Cine este, de fapt, responsabilul pentru kitchul de acolo: managamentul Muzeului sau Ministerul Culturii, ca institutie de control, ce nu taxeaza managementul defectuos?

PS De remarcat ca ziarul Adevarul a avut recent initiativa unei campanii de salvare a muzeelor din Bucuresti, insa s-au oprit -nu stiu de ce- dupa ce au tocat citeva zile cazul Palatului Sutu.

Catre serviciile secrete: nu va mai bateti joc de domnul Romosan!

Cineva mi-a semnalat in aceasta dimineata aparitia unui oarecare interviu cu domnul Petru Romosan intr-o oarecare publicatie, "Foaia transilvana".

Nu v-as fi spus, dar as vrea sa aflati de la mine ca am devenit agent secret deghizat in jurnalist la "Cotidianul" si as vrea sa profit, totodata, de ocazie pentru a ruga serviciile secrete sa nu-l mai intoxice pe domnul Romosan.

Cred ca aceasta dezinformare poate fi mai mult decit poate suporta un om fie el si fost colaborator al Securitatii, dupa cum spune CNSAS. Domnilor din servicii, asadar, ginditi-va doar prin ce a trebuit sa treaca domnul Romosan in ultima perioada:

-o decizie a CNSAS, prin care i se devoaleaza trecutul tenebros

-o furtuna mediatica generata nu de aceasta decizie in sine, ci de bunavointa aratata de prietenul sau, Cornel Nistorescu

Dezinformarea pe care a incercat s-o produca in ce ma priveste nu doar ca-l acopera si mai mult de ridicol, dar il pun si intr-o postura neplacuta pe noul director de la "Cotidianul", care in felul asta si-a vazut desecretizata sursa pentru "informatiile" oferite cu generozitate in interviul dat saptamina trecuta EvZ.

P.S. Domnule Romosan, aveti grija ce mai declarati prin presa despre colaborarile mele; nu de alta, dar ma puneti in situatia sensibila de a da explicatii sotului (si Fiscului, mai apoi) cum am cheltuit "solda" de la serviciile secrete, solda pe care - sunt convins ca stiti si dumneavoastra - nu are cine si de ce sa mi-o plateasca.

"Cazul Corlatan"

Nu am mai scris aici de citeva zile. Nu am vrut sa vorbesc despre incercarea disperata a unora de a-mi inchide gura si de a ma intimida, nici macar nu am vrut sa anunt a doua emisiune dedicata cazului Romosan. De asemenea, m-am abtinut -si voi continua s-o fac- sa vorbesc despre asa-zisa completare a povestii. Am mizat pe faptul ca voi, cititorii mei si (inca) ai lor, sinteti mult prea inteligenti pentru a avea nevoie de explicatii tehnice si puteti trage singuri concluziile.

Vreau sa vorbesc insa acum despre toti cei care m-au sustinut. Fie pe bloguri, fie in ziare, fie in diverse emisiuni. Despre colegi sau oameni pe care nu i-am cunoscut niciodata, ce si-au manifestat solidaritatea fata de ceea ce a devenit "cauza" mea. Unii prin vorbe, altii prin imbratisari calde. In cele mai multe cazuri printr-un simplu zimbet. Le multumesc si celor care nu au inteles mai nimic din tot ce s-a intimplat, dar s-au straduit, totusi, sa traga foloase. Au aratat din nou ca au o coloana flexibila, ce se indoaie usor. Dupa cum bate vintu'. Cu ajutorul lor, adevarul a devenit si mai evident.

PS In curind -sper ca doar peste citeva zile- veti puteea citi aici continuarea subiectului Romosan. Pina atunci sa ne vedem de ... dileMEediatice...

Prima emisiune despre cazul Romosan

Doar atit vreau sa va spun: B1TV face prima emisiune despre cazul Romosan, devenit intre timp cazul Cotidianul. Uitati-va, asadar, la "6! vine presa".

Scrisoare deschisa pentru Sorin Ovidiu Vantu

Excelenta,

Inca nu am avut prilejul sa ne cunoastem, dar lucrez de cinci ani la ziarul Cotidianul, al carui patron ati devenit in acest rastimp.

Nu as fi apelat in mod obisnuit la clementa dumneavoastra, dar vad ca in ultimele zile s-a instituit in redactie un obicei al pamintului de a nu se mai discuta cu impricinatii, ci doar de a se dispune. De aceea imi iau si eu libertatea de a ma adresa direct instantei superioare, adica dvs.

Ma refer, in primul rind, la post-scriptumul editorialului de astazi, semnat de noul director, domnul Cornel Nistorescu, in care deplinge insinuant lipsa "dreptului elementar la aparare" intr-un articol pe care l-am scris despre ilustrul Petru Romosan, colaborator al Securitatii, dupa cum sustine CNSAS.

Contactat dupa regulile jurnalistice de "Cotidianul", domnul Romosan a preferat sa se apere in 2006 numindu-ma "turnatoare mica" si sa ma ameninte ca ma scoate din presa, dupa cum demonstreaza inregistrarea pe care inca o am. In 2009, cu decizia CNSAS in fata, a ales sa se apere prin noi invective, precum "securista imputita". Pentru cititorii de elita ai ziarului, exprimarile imunde ale domnului Romosan nu ar fi fost relevante, am decis impreuna cu Liviu Avram, redactor-sef adjunct, cel care a avizat textul pentru publicare, vinerea trecuta.

Astfel, "dreptul la aparare" al domnului Romosan nu e exercitat prin propriile cuvinte, ce pot zgiria urechile obisnuite cu un limbaj civilizat, ci prin cuvintele mele, "a negat cu vehementa colaborarea cu Securitatea". In schimb, mi-am sustinut titlul, ce vorbea despre turnatoriile lui Romosan, cu cit mai multe documente. Domnul Nistorescu -care, precizez, nu a apucat sa ne dea inca o lista cu toti prietenii domniei sale si care a dispus scoaterea textului de pe site-ul ziarului, la o ora dupa ce a fost postat-, fie nu a citit textul, fie a avut un alt motiv decit cel expus in "P.S." pentru ceea ce a facut. De altfel, in fata intregii redactii, nu a invocat "lipsa dreptului la aparare" din acest text, ci faptul ca el stie mai bine subiectul si ca va fi completat ulterior. Recent m-a informat ca alaturi de textul meu, in ziar va aparea, miercuri, o "completare" de trei pagini, ce va demonstra cum ar fi trebuit sa fie tratat subiectul . Asadar, o lectie de jurnalistica in piata publica, nemaivazuta pina acum, prin care se argumenteaza un gest numit de multi altii inaintea mea CENZURA.

Inchei paranteza si vreau sa mai ilustrez obiceiul incetatenit in ultima vreme, de care am facut vorbire la inceput, cu alte decizii, de care, fireste, va va fi informat boardul, asa cum a facut si cu numirea domnului Nistorescu in functia de director. Ele vizeaza concedierea unuia din colegii mei, Cristian Patrasconiu, desi se afla in concediu, pe motiv ca nu mai corespunde cu noua linie a ziarului. De acelasi lucru au fost sau urmeaza sa fie anuntati si comentatori precum Theodor Baconski, Daniel Vighi si Alin Fumurescu. A decis, de asemenea, sa scoata de pe cotidianul.ro blogurile lui Ioan T.Morar si Eugen Istodor. Deciziile cu pricina au generat renuntarea la colaborarea cu Cotidianul a lui Liviu Antonesei si Robert Turcescu. Fireste, e posibil sa fiti in asentiment cu deciziile domnului Nistorescu. Puteti, de asemenea, considera ca aici sint banii dvs si ca nu e treaba niciunui muritor de rind din redactie sa judece managementul editorial al ziarului. Am insa speranta ca omul care ne considera deunazi cea mai buna echipa din presa romaneasca nu ne poate trata astazi (si el) ca pe niste muncitori la o fabrica de cuie, vorba cuiva.

Tocmai de aceea indraznesc sa va rog ceva. Sa va spun pentru ce v-am scris, adica. Vedeti dumneavoastra, de cand s-a relansat Cotidianul am lucrat cu multi (prea multi) sefi - unii mai buni, altii si mai buni, unul-doi chiar foarte buni. In plus, se vorbeste prin tirg (nu am confirmarea impricinatului, de aia nu public zvonul in ziar, domnule Nistorescu!) ca vreti sa inchideti portile Cotidianului cam pe la sfirsitul anului. Daca nu cer prea mult, dati-ne un sef cu care - in acele momente - sa nu ne fie rusine sa mincam din coliva gazetei la care am muncit atita ani. Fondata de Ion Ratiu, cum i-a placut si domnului Nistorescu sa sublinieze.

A trustului dvs angajata,

Mirela Corlatan

Emil Hurezeanu: "Ii cunosc bine pe cei implicati in demascarea lui Ion Negoitescu"

Nu, nu i-am luat un interviu sau o declaratie lui Emil Hurezeanu, directorului Trustului Realitatea-Catavencu, asa cum s-ar putea deduce din titlul postarii si cum ar fi chiar interesant de facut. In documentarea mea pentru articolul despre Petru Romosan, demascatorul lui Ion Negoitescu la Securitate in 1977- dupa cum atesta documentele si decizia CNSAS-, am descoperit insa un interviu din 2002 cu Emil Hurezeanu, in "Observator cultural", in care vorbeste atit despre propria sa relatie cu Ion Negoitescu, cit si despre homosexualitatea si turnatorii lui. Interviul din 2002 expliciteaza povestea din articolul meu, ce a fost postat vineri doar o ora pe siteul "Cotidianul", pina a fost scos prin decizia unilaterala a lui Cornel Nistorescu, proaspat uns sef la ziarul fondat de Ion Ratiu.

Pentru cei care nu stiu: Negoitescu, homosexual asumat, s-a solidarizat in 1977 cu cauza lui Paul Goma, printr-o scrisoare adresata Europei Libere, insa de teama unui scandal peste hotare Securitatea l-a acuzat pentru orientarea sa sexuala. Unul dintre cei anchetati in acest caz a fost Petru Romosan, pe atunci foarte tinar, care dupa declaratia initiala s-a dus la Militie de bunvoie sa o completeze, dupa cum arata documentele CNSAS. Demascatorii lui Negoitescu, printre care s-a aflat si Romosan, dupa cum certifica documentele amintite, l-au determinat pe Negoitescu sa cedeze si sa faca pactul: a semnat un text jenant, "Despre patriotism", iar in 1979 a fost lasat sa plece in Belgia. In 1983 s-a stabilit in Germania, la Munchen, unde locuia pe atunci si Emil Hurezeanu. Acolo a si murit, in 1993.

Redau mai jos un fragment din interviul cu Emil Hurezeanu, care se refera la Ion Negoitescu si, de ce nu, poate chiar la Petru Romosan.


"[...]Oricind e posibil sa afli ceva ingrozitor despre oricine. Aceste probleme pot gasi un exemplu elocvent in cazul Ion Negoitescu. Cine l-a turnat in fond? Exista un raspuns in acest sens?

Cazul Negoitescu imi este foarte familiar, pentru ca am fost buni prieteni. Intimplarea a facut sa locuim amindoi, de la un moment dat, in acelasi oras, la München, pina la moartea lui, in 1993. Am fost unul dintre putinii oameni care l-au asistat pina in ultimul moment. Sint executorul lui testamentar, de altfel. I-am cunoscut bine universul foarte special, foarte aparte. Inclusiv homosexualitatea lui mi-a fost familiara, in sensul ca ii cunosteam obsesiile si problematizarile.

Dumneavoastra ati decis sa publicati "Straja dragonului"?

Da, insa cu acordul lui. Era in ultimele saptamini de viata, cind a vrut acest lucru. Aveam discutii amicale, deschise, despre homosexualitatea sa, pe care si-o asumase, asa cum au facut-o toti oamenii normali in conditii de libertate. Problemele lui din Romania, arestarea lui, revenirile, cvasiexpulzarea lui, au avut toate niste explicatii. Au existat niste personaje. Sint foarte bine informat in legatura cu perioada respectiva, ii cunosc bine pe cei implicati in demascarea lui de atunci. Ceea ce pot spune fara a intra mult in amanunte este ca Negoitescu ar fi ajuns intr-o astfel de situatie oricum, adica si fara ajutorul demascatorilor, pentru ca Securitatea se baza oricum pe probe, pe care Negoitescu nu le-a contestat niciodata. Cum spuneam, el si-a asumat homosexualitatea. Stiu de asemeni ca si-a iertat demascatorii. Intelegea ca au fost si ei la rindul lor santajati. Unii erau foarte tineri.
[...]Oricum, Negoitescu era un star intelectual, cu o carisma irepresibila. In plus, era un om de o onestitate intelectuala si umana extrem de atragatoare. Pe el il frecventau foarte multi tineri, frumosi, uriti, baieti, fete, care nu aveau de gind sa fie homosexuali si care nu au devenit homosexuali nici frecventindu-l pe Negoitescu. Prostia imensa a fost prejudecata ca Negoitescu trebuia sa-i seduca pe toti baietii frumosi care ii calcau pragul.

Asa i s-a creat faima de initiator al unei intregi generatii.

Din aceasta cauza, eu insumi m-am ales cu o aura de homosexual pe care nu o merit. As vrea poate uneori, cind ma gindesc la artistul din mine, semiesuat, sa am un registru senzorial, intelectual, in acest sens. Din pacate nu-l am. Asa s-a intimplat probabil si cu altii. Fiind apropiat de Negoitescu, fiind prietenul lui din Romania, prietenul lui din tinerete, din tineretea mea, am aflat multe lucruri despre el, despre trecutul si relatiile lui. E de stiut ca Negoitescu avea un fel de suveranitate foarte agresiva cind era vorba de relatiile personale. Accepta, respingea, cu pasiune. Se vede asta si in jurnalul lui, al carui unic cititor sint.

De ce unic cititor si pina cind?

Jurnalul lui este inchis inca 20 de ani. Anul viitor se implinesc 10 ani de la moartea lui Negoitescu. Interdictia a fost stabilita pentru 30 de ani. Jurnalul este oricum intr-o custodie sigura care va functiona, indiferent de soarta custozilor. Pacat ca acest jurnal va fi citit peste atita timp, putea fi citit si mai repede, pentru ca lamureste foarte multe lucruri. Negoitescu a fost o pasare foarte rara in literatura romana. Era un personaj care si-ar fi gasit loc fara atita zarva in cultura germana sau franceza. Ar fi putut fi asemeni lui Gide sau Henri de Montherlant. Jurnalul lui nu este al unui homosexual care nu are voie, in timpul vietii, sa vorbeasca despre ceea ce vrea si despre ceea ce il reprezinta, care asteapta sa vina posteritatea in ajutor. Este jurnalul unui om problematic care integreaza homosexualitatea proprie in ansamblul personalitatii sale. De altfel, stim ca una dintre marile povesti de dragoste care este In cautarea timpului pierdut – ma refer in special la Albertine – este literatura unei relatii homosexuale. Asta n-o impiedica sa fie un episod din marea literatura de dragoste in general. Jurnalul lui Negoitescu contine multa suferinta si mult adevar. Va fi una din marile opere ale literaturii romane.

Din ce perioada dateaza acest jurnal?

Este jurnalul exilului, al ultimilor zece ani. In acelasi timp, este retrospectiv. E o opera de creatie. Este jurnalul unui scriitor, al unui exilat, al unui patriot, al unui homosexual, al unui om singur...

Si al unui poet, fara indoiala.

Al unui poet tot timpul. Al unui om care sta la distanta si priveste din interiorul liber doar al literaturii romane, pe care a cunoscut-o si a iubit-o atit de mult. Vorbeste in textele sale despre Romania, despre romani si despre obiceiurile lor, despre literatura si personajele ei. Acest jurnal este ceea ce Negoitescu n-a reusit sa faca o viata intreaga, adica o istorie a literaturii romane, pe care o promitea la sfirsitul anilor ’70 ca pe o mare opera."

Vintu: "Am auzit ca a fost un incident acolo"

Mai multi ziaristi au considerat ca ce s-a intimplat in aceste zile la Cotidianul referitor la "cazul Romosan" reprezinta in sine un subiect de presa. Un subiect despre libertatea de exprimare si cenzura.

EvZ a reusit sa vorbeasca si cu Sorin Ovidiu Vintu, chiar daca acesta se afla intr-o barca atunci cind a fost sunat. „Toate redacţiile din trust au independenţă editorială. Mai demult, spuneaţi că se amestecă acţionariatul în activitatea editorială. Acum, aţi vrea să fac asta? Habar n-am ce s-a întâmplat, am auzit că a fost un incident acolo, dar nu ştiu care au fost motivaţiile lui”, i-a declarat el lui Doinel Tronaru, autorul articolului.

Petru Romosan reuseste si el sa vorbeasca fara sa faca spume cu un ziarist si recunoaste, in premiera, in acelasi articol ca a semnat un angajament cu Securitatea, santajat dupa ce sotia sa a ramas in Franta, dupa cum sustine. "Modul în care CNSAS-ul a fabricat acest dosar trimis la Curtea de Apel este un fals. Cei de la Cotidianul încearcă de ani de zile să mă scoată colaborator şi acum au găsit prilejul să dea în presă", incearca el o justificare. In logica domnului Romosan, daca nu mai putem credita documentele de la CNSAS, am putea considera considera ca si dosarul Monei Musca a fost un fals, iar in 2006, cind a devenit acuzatorul sau public, a comis o calomnie mare cit paranoia privind "urmarirea" de catre Cotidianul. Care este reala in masura in care cererea de verificare a fost depusa la CNSAS in martie 2007, iar raspunsul a venit abia acum, intr-adevar, dupa "ani de zile". Oare ce ar fi trebuit sa fac, in opinia lui Petru Romosanu, ca sa merit calificativul de ziarist si sa-mi vorbeasca decent: sa incui decizia intr-un sertar? In ce priveste "orientarea spre distrugerea" sa, inregistrarea de 27 de minute pe care o am cu el vorbeste de la sine.

Tot EvZ, dar in alt registru, prin vocea lui Mircea Mihaies, face o "sedinta de spiritism" cu Cornel Nistorescu, noul sef de la "Cotidianul", in fapt o schita de portret a personajului.

Hotnews.ro aloca, de asemenea, un spatiu amplu "cazului Romosan", pe de o parte printr-o radiografie a acestei povesti, pe de alta parte printr-un editorial al lui Dan Tapalaga, care a lucrat cu Nistorescu la EvZ. Pentru mine, care l-am cunoscut abia azi pe Nistorescu, aduce citeva elemente inedite si care clarifica, bunaoara, relatia dintre acesta si Romosan.

Blogosfera a fost inflamata de acest subiect si astazi:

-Ioan T.Morar a anuntat ca nu va scrie in Cotidianul condus de Cornel Nistorescu
-Eugen Istodor ii sugereaza lui Nistorescu sa-si dea demisia
-Alin Fumurescu scrie si el "ceva despre Nistorescu", concluzionind ca PS-ul acestuia este neconvingator.

Ma opresc cu enumerarea la blogurile de pe cotidianul.ro (si totusi trebuie amintiti neaparat Vladimir Tismaneanu, Mihnea Maruta, Claudiu Tarziu si Tiberiu Lovin) pentru a va spune si ca deja celebrul PS al domnului Cornel Nistorescu nu are in spate -asa cum ar fi fost firesc- un repros direct facut in legatura cu articolul despre Romosan. Dupa cum am scris si in postarea anterioara, singura obiectie, neexplicitata, a noului sef referitoare la articol a fost aceea ca nu este complet. Ori in PS el sugereaza ca lui Petru Romosan nu i s-a dat dreptul sa se apere. O explicatie poate fi aceea ca nu a citit articolul. O intrebare ar fi de ce nu a facut acest repros in fata redactiei astazi. Un raspuns banuiesc ca va veni din ceea ce va fi publicat pina la urma in Cotidianul despre cazul Romosan.

PS Cele 4 pagini cu reactii la venirea lui Nistorescu la cirma Cotidianului nu vor aparea miine (adica luni), cum a fost programat initial, ci poimiine.

PPS "Sa protestam in fata redactiei Cotidianul"
Nu este un indemn care imi apartine. "Cineva", ca sa parafrazez pe altcineva, a propus asta intr-un comentariu la cea mai recenta postare a lui Alin Fumurescu, pe blogul sau gazduit de cotidianul.ro. "Poate credeti ca e ceva marunt dar vorbim de pastrarea independentei, obiectivitatii presei", era motivatia oferita. In ton cu aceasta postare,"Reporterul virtual" propune ca cititorii sa ceara demisia lui Cornel Nistorescu de la "Cotidianul".

Continuarea cazului Romosan: patru pagini despre Nistorescu!

Articolul despre Petru Romosan nu va aparea nici miine in Cotidianul, a decis noul sef al ziarului. Motivul: nu este complet. El cunoaste bine cazul, dupa cum a spus astazi in redactie, si articolul va fi publicat abia dupa ce ii vor fi aduse aceste necesare adaugiri si lamuriri. Cind si cine va face asta ramine inca o necunoscuta pentru noi, restul.
In schimb, miine ziarul va aparea in 24 de pagini (in loc de 16), iar 4 dintre ele vor fi dedicate comentariilor de pe net la numirea lui Cornel Nistorescu in noua functie de la Cotidianul. Pentru cititorii de elita ai ziarului, fireste!

Romosan catre mine: "Va asigur ca va scot din presa"

In 2006, in toiul scandalului mediatic declansat de deconspirarea Monei Musca drept colaboratoare a Securitatii, un domn pe la 50 de ani combatea vehement pe ecrane impotriva ei. Nu multi vor fi auzit de Petru Romosan poate, insa in mediile literare si artistice el se bucura de notorietatea pe care i-o aduce, pe de o parte, Editura Compania, pe care o detine impreuna cu sotia sa Adina Keneres, iar, pe de alta parte, fuga sa din tara, in 1988, si, intorcindu-ne si mai mult in trecut, relatia apropiata, in anii '70, cu Ion Negoitescu.

Intimplarea face ca eu sa fi aflat informatia despre colaborarea cu Securitatea a lui Petru Romosan cu foarte putin timp inainte de aparitia sa la televizor in calitate de lup moralist. Voiam sa scriu un articol si, in mod firesc, l-am sunat sa-i iau un interviu. In pofida informatiilor de la CNSAS privind mizeria din dosarul sau, nu intuiam ca un personaj titrat, cu mari pretentii intelectuale, poate avea un limbaj atit de necivilizat.

In urma discutiei cu el am o inregistrare de 27 de minute, care nu e un interviu propriu-zis, ci mai mult o insiruire de jigniri si amenintari la adresa mea. Cea mai ciudata este aceea ca ma va "scoate din presa". Nu m-am grabit sa scriu atunci un articol, desi informatiile imi permiteau. Am vrut ca in acest caz sa am documentele propriu-zise si, cel mai important, o decizie a CNSAS.

Am asteptat, e drept, mai bine de doi ani raspunsul de la CNSAS, insa el a confirmat cele stiute de mine si a adus chiar elemente in plus, privind turnatoriile despre Horia Bernea si Paul Gherasim, ale caror ateliere de creatie Romosan le frecventa cu asiduitate in a doua jumatate a anilor '80.

In urma cu doua saptamini l-am sunat pentru a doua oara pe Petru Romosan. Primise si el decizia CNSAS, ce a fost trimisa la Curtea de Apel, si care arata ca a fost colaboratorul Securitatii cu numele de cod "Robert". Nu a mai negat ca data trecuta colaborarea, agatindu-se doar de categoria in care l-a incadrat CNSAS pentru verificare: cea de analist politic. A proferat din nou o serie lunga de injurii, intre care favorita i-a fost de data aceasta cea de "securista imputita".

Impreuna cu Liviu Avram, redactor-sef adjunct si seful meu direct, am decis sa nu publicam injuraturile lui Romosan si despre ele doar sa fac vorbire intr-un material de opinie ulterior. Articolul in sine a fost publicat ieri deschidere pe site-ul Cotidianul, insa la doar o ora a fost scos de pe site la dispozitia lui Cornel Nistorescu, cel care conduce de astazi ziarul, fara sa mi se comunice de ce. Materialul a supravietuit insa prin grija mai multor bloggeri si a fost preluat si pe site-ul catavencu.ro, unde -se vede- Romosan nu are ingeri pazitori.

Data fiind intorsatura urita pe care a luat-o publicarea povestii lui Petru Romosan, m-am decis sa arat citeva mostre de limbaj de intelectual. Redau doar cele care ma vizeaza pe mine si alti colegi din trust, in special pe Ioan T.Morar, fata de care acesta pare sa fi facut o adevarata obsesie. Intr-o postare ulterioara (din ratiuni de spatiu si fluenta) o sa va arat si cit de vehement a negat informatiile confirmate acum de CNSAS.



Va scot din presa
Asculta mai multe audio Diverse


Ne mai intalnim
Asculta mai multe audio Diverse


Mica turnatoare
Asculta mai multe audio Diverse


Dinescu, Plesu - agenti de influenta
Asculta mai multe audio Diverse


Vii din Timisoara, esti turnator
Asculta mai multe audio Diverse


Cacat
Asculta mai multe audio Diverse


Am dreptul sa dau pumni
Asculta mai multe audio Diverse


Update: Dorin Tudoran mi-a trimis o replica la cele spuse de Romosan in inregistrare. O redau ca atare.

"Nu stiu ce inteleg dna Mirela Corlatan si dl Petru Romosan prin cazul Ion Negoitescu. Daca este, cumva, vorba despre episodul in care dl Ion Negoitescu a fost retinut si santajat de organele de Securitate pe baza unei declaratii (ori a mai multor declaratii), dl Romosan minte cand afirma ca as fi jucat vreun rol in tristul episod. Deocamdata atat, cu speranta ca dl Petru Romosan nu-mi va amesteca numele si altadata in eforturile pe care le face de a raspunde la intrebari referitoare la propriu-i trecut. Nu este nici onest sa o faca, nici prudent.

Dorin Tudoran, Washington, 2 august 2009"

Romanul care a unit biserica ortodoxa cu cea catolica

Imi asum pe deplin riscul de a parea anacronica prin aceasta postare, insa un articol recent mi-a redesteptat in minte intrebari despre smerenie, sensul martiriului si posteritate.

Numele lui Vladimir Ghika nu cred ca spune multor romani ceva, desi imaginea sa ar putea fi promovata deopotriva de BOR si de Biserica Romano-Catolica drept un reper (nu doar moral). Povestea sa ar putea face cu succes subiectul unui film: nascut print, ca fiu al lui Ioan Ghika si al Alexandrinei Moret de Baremberg, descendenta a regelui Frantei Henric al IV-lea, Vladimir Ghika a refuzat viata lumeasca si a ales sa fie misionar crestin.

S-a nascut in 1873, a fost botezat ortodox, insa in 1902, impreuna cu verisoara sa, Natalia, regina Serbiei, s-a convertit la catolicism, la Roma, explicind mai tirziu ca a dorit prin asta "sa fie un ortodox mai bun". A fost hirotonit preot abia la 50 de ani, de catre cardinalul Dubois al Parisului, insa toata viata sa dinainte a fost dedicata apostolatului laic. Cu studii la Paris, Roma si Salonic, insumind sase doctorate, si cunoscator a peste 20 de limbi, Vladimir Ghika a facut misionariat in intreaga lume, o vocatie speciala avind pentru tratarea leprosilor. Gratie harismei sale preotesti si harului tamaduitor, a primit permisiunea exceptionala de a oficia slujbe atit in rit catolic, cit si ortodox. In 1923, a fost delegat de Papa sa-l intilneasca pe Lenin, insa pina a ajunge la Moscova Lenin a murit. L-a intilnit in schimb, in 1933, pe imparatul Hirohito al Japoniei, pe care l-a convins sa se converteasca la crestinism.

Vladimir Ghika a refuzat sa plece cu regele Mihai din Romania, iar noul regim nu l-a putut tolera, arestindu-l in 1952, pe strada. A fost anchetat vreme de un an, in "lotul Vatican", fiind condamnat la trei ani de recluziune pentru spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste. A fost intemnitat la Jilava, unde a murit pe 16 mai 1952.

Este unul dintre romanii ale caror cauze de beatificare sint in derulare la Vatican, insa o decizie nu va fi luata pina cind nu vor fi depuse dosarele tuturor episcopilor romano si greco-catolici morti in sau din cauza inchisorilor comuniste. Ca un preambul al beatificarii, Parohia Romano-Catolică „Preasfinta Inima a lui Isus" (cunoscuta ca Biserica Franceză „Sacré Coeur”) i-a dedicat monseniorului siteul http://www.vladimirghika.ro/, unde puteti sa va incarcati sufleteste citind mai multe despre acest personaj fabulos a carui posteritate nu stim inca s-o pretuim.

Fotografia de weekend

Provence by Patrick Morand.

Blogurile-clona sau ce fac unii cind n-au ce face

Poate au si ei propriile joburi sau bloguri. Putin probabil totusi. Sint mai degraba niste paraziti, care au enorm de mult timp de pierdut. Si de ce sa-l piarda pur si simplu cind isi pot bate joc de cei care fac cu adevarat ceva, mai bun sau mai putin bun. Este vorba de creatorii de bloguri-clona, care parodiaza blogurile autentice. Initial te amuza, asa cum te amuza un spectacol "Divertis", de pilda, insa parca tot mai bine le-ar sta acestor glumeti facind si ei ceva constructiv. De pilda, cei care au clonat interesantul blog al lui Vladimir Tismaneanu, mai bine s-ar apuca sa citeasca raportul pe care acesta l-a coordonat, daca nu cumva printr-o minune au facut-o deja. Iar cei care au creat un blog doar pentru a-l parodia pe cel al lui Claudiu Tarziu mai bine s-ar duce sa mai viziteze o manastire. Va las pe voi sa-i propuneti citeva variante.

Fata nevazuta a scandalului Gica Popescu

Dubla masura cu care a judecat Mircea Dinescu cazurile Mona Musca si Gica Popescu nu au ramas netaxate de presa, pe buna dreptate. Din cite stiu insa, toti membrii Colegiului CNSAS au votat ca si el, pentru necolaborare in cazul fotbalistului, asa cum rar li s-a mai intimplat pina acum. Explicatia nu tine insa de credinta ca "Baciul" nu a incalcat nici un drept al omului prin notele informative, desi unii poate chiar au crezut asta si au votat la fel si in cazul Mona Musca (pentru ca atunci nu a fost unanimitate). Tine de dorinta, previzibila si fireasca, dealtfel, de a fi in acord cu retragerea acreditarii cercetatorului Mihai Bumbes si a jurnalistului Iulian Gafiuc si de a arata ca informatiile din dosare nu se scurg asa cum isi imagineaza unii (sic!). Mircea Dinescu este doar cel mai sonor membru al Colegiului, cel mai dezinhibat si cel mai putin dependent de postul de la CNSAS. El a facut doar declaratii diferite raportindu-se la probatorii de acelasi calibru, insa altii chiar s-au schimbat in acest rastimp. Pe atunci inca mai intruchipau speranta ca odata si odata tot vom avea o societate mai curata moral. Erau "baietii buni", carora, de frica de a ramine fara aceaasta sinecura si fara masina cu sofer la scara, li s-a cam indoit coloana. Interpreteaza legea in litera, si nu in spiritul ei, si isi ascund lasitatile dupa legi concepute si votate si de fosti securisti. Sint usor de identificat, dar nu am sa le dau numele, chiar daca exact acelasi stil il au si stupidele lor comunicate de presa. Imi este rusine insa pentru ca sint oameni in demnitatea carora am crezut nemasurat.

Basescu si Educatia sau baba si mitraliera

Nu cred ca Traian Basescu a putut fi vreodata suspectat ca i-ar fi placut cartea. Nici macar de pretuirea oamenilor cu carte nu ar putea fi banuit, in pofida apropierii -zic eu, conjucturala- fata de intelectuali precum Gabriel Liiceanu sau Horia-Roman Patapievici. Cu toate astea, cind vorbesti despre un domeniu sensibil precum invatamintul superior, in ditai calitatea de presedinte al tarii, trebuie sa fii nu doar precaut, ci foarte bine informat. Ei bine, in declaratia facuta joi de Traian Basescu, intr-o conferinta de presa, pe marginea scandalului de la "Spiru Haret", Basescu nu a fost mai presus de Marian Vanghelie care a "garantat" in campania electorala de anul trecut pentru actualul ministru al Educatiei. Mai precis, vorbind despre universitatile de stat ce ar trebui si ele reformate, odata cu "Spiru Haret", acesta a exemplificat cu Universitatea din Oradea, minjita cu diplome false, si cu Universitatea "Al.I.Cuza" din Iasi. Pentru tatal Elenei Basescu, care dupa citeva luni petrecute la o universitate americana s-a erijat in absolventa a repsctivei institutii, diferenta intre invatamint de stat si invatamint privat, diferenta intre o universitate de renume si una discreditata nu surprinde, nu doare si este oarecum explicabila. Pentru prsedinte este insa impardonabila. Asta cred si universitarii de la "Cuza", care sint indignati de faptul ca Basescu a putut sa confunde prima universitate a tarii cu Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T.Popa", tot din Iasi, e drept, si ea implicata in 2000 intr-un urias scandal cu diplome de doctori eliberate unor italieni ce nu aveau nici bacul, despre care eu insami am scris citiva ani. Un prorector de la "Cuza" mi-a marturisit dezamagirea sa fata de presedinte care, in opinia sa, nu are de data asta nici o scuza tinind cont ca fostul rector al institutiei, Dumitru Oprea, este membru de seama al PDL, fost europarlamentar, azi senator. Gresela a fost remediata pe siteul Cotrocenilor, prea tirziu insa pentru a nu fi lezat orgoliile unor universitari, absolventi si studenti de la "Cuza". Daca s-ar fi suparat doar acestia inca ar fi bine pentru presedinte, dar iata ca si-a pus si intelectualitatea bucuresteana in cap, in frunte cu Liiceanu si Plesu. Credeti ca Traian Basescu vrea intr-adevar sa tina palma Universitatii "Spiru Haret" sau e doar pe linga domeniu si nu intelege subiectul?

Dilema zilei. Ionescu sau Ionesco?

Nu cred ca Marie-France Ionesco poate gasi, de la Paris, prea multe motive sa fie mindra de radacinile sale romanesti. Din pacate. Nu cred nici ca ar trebui sa-i fie rusine de ele. Disputa pe care a stirnit-o incercarea ei de a inabusi romanitatea tatalui mi se pare pe alocuri caraghioasa. Avem, pe de o parte, o tara care tine mortis sa-si agate un mare scriitor la butoniera, iar de cealalta parte o fiica recalcitranta fata de ideea ca tara cu pricina sa-i celebreze acestuia centenarul cu tot fastul ...
Marie-France nu intelege un lucru elementar: nu are cum sa controleze perceptia romanilor despre tatal sau, asa cum nu poate impiedica un roman care ajunge in Cartierul Latin sa se pozeze mindru in fata Teatrului de la Huchette. Nici criticii literari nu sint mai intelepti: festivismele nu-l fac mai roman pe Ionesco decit a fost in realitate: o persoana cu tatal roman, care si-a petrecut o parte din viata Romania, insa una care a gasit afirmarea in Franta, intr-o alta limba decit cea romana. Asa ca, haideti sa ne decidem, cum trebuie sa spunem: Ionescu sau Ionesco?

Dilema zilei. "Scinteia" e un "organ" de presa au ba?

Dupa si-a compromis cariera academica printr-un plagiat, Lavinia Betea rateaza si sansa de a se reabilita prin ambitiosul proiect jurnalistic pe care-l coordoneaza la "Jurnalul national". "Scinteia".

Ma atrage "Scinteia" din 2009 pe care o scoate ziarul lui Marius Tuca in primul rind prin poze. Sint poze "de epoca", dintre care unele inedite. Si chiar de nu ar fi asa, pentru cineva pasionat de istorie recenta si care nu a trait -din fericire- prea mult in epoca de aur, sint nestemate.
De fiecare data cind imi ajunge in mina "Scinteia" (adica aproape zilnic) incerc sa citesc si textele. Nu citesc insa niciodata mai mult de jumatate din ele si niciodata fara incrincenare. De fiecare data ma deranjeaza forma. E departe de a fi una jurnalistica. Astfel, informatia care ma intereseaza, cea esentiala, trebuie vinata cu rabdare si uneori o gasesc abia in a doua jumatate a textului. "Scinteia" nu poate avea nici pretentii stiintifice. Rigoarea e un concept desuet, pesemne, pentru cei ce o mizgilesc.
Saptamina asta insa, numarul de luni, mi-a adus dezamagirea suprema. "Disidenta din Romania locuieste la Paris si se numeste Paul Goma" este titlul de prima pagina si care, nu o sa ghiciti in veci daca nu cititi si articolul, ascunde de fapt un interviu cu politologul Michael Shafir, astazi profesor la Cluj, la "Babes Bolyai", "ieri"sef al Cercetarii de la Europa Libera. Lavinia Betea a "convorbit" (dupa cum agramat se exprima ea) cu acesta despre disidenta etc. Interviul (care nici nu e redat macar ca interviu pentru fluenta lecturii) contine doua informatii foarte interesante:

1) Gabriel Liiceanu este autorul unei serii de articole incadrabile in disidenta marxista (aparute in "Contemporanul", inainte de a fi "luat de Noica"). Potrivit lui Shafir, e singura tentativa de acest fel din Romania, teza sa fiind ca de la Dobrogeanu-Gherea incoace noi nu am mai avut marxisti.

2)Vladimir Tismaneanu, in "Stalinism pentru eternitate", ar fi plagiat un articol al lui Michael Shafir, pe care anterior l-a criticat de trei ori.

"Tismaneanu a fost ridicat in slavi pentru ca a aratat de ce nu a existat disidenta in Partidul Comunist, dar nu a facut-o el primul si nici acum nu catadicseste sa raspunda la acuzatiile mele publice, ci isi angajeaza scribalai", i-a spus Shafir doamnei Betea.

Sefa sectiei de Istorie Recenta de la "Jurnalul" nu doar ca nu a dovada de un minim fler de jurnalist, lasind sa zboare pe linga ea un subiect foarte interesant, pe care nu a stiut sa-l promoveze, insa nu a respectat nici regula de baza de a nu publica acuzatia, foarte grava dealtfel, fara a-i da dreptul celui incriminat, recte domnul Tismaneanu, sa-si prezinte si el punctul de vedere. Sint scapari parca prea grosolane si ma gindesc ca in acest caz Lavinia Betea s-a temut sa vorbeasca despre plagiatul lui Tismaneanu ca nu cumva sa se redeschida subiectul propriului plagiat. Nu am comparat textul lui Tismaneanu cu cel al lui Shafir (cum poate a facut sau ar fi trebuit sa faca doamna Betea), nu stiu daca primul a plagiat, insa lansind astfel de acuzatii, parca "Scinteia" scoasa cu banii lui "Felix" incepe sa semene nu doar in forma, ci si in spirit cu "Scinteia" de altadata. Credeti ca acesta poate fi numit jurnalism?

Dilema zilei. Poate inteligenta sa scuze caracterul? Cazul Sergiu Andon

Intrebarea de mai sus mi-am pus-o mai demult, atunci cind Sergiu Andon a reusit sa clatine din temelii CNSAS. E omul care a determinat schimbarea legii de functionare prin admiterea de catre Curtea Constitutionala a exceptiilor de neconstitutionalitate formulate de el in procesul lui Dan Voiculescu. A lucrat impecabil ca avocat, trebuie sa-i recunoastem acest merit, precum si capacitatea extraordinara de a sistematiza. Procesul cu pricina, inceput in 2006, nu s-a incheiat nici astazi. Schimbarea declaratiei verisoarei lui "Felix" a contribuit si ea la tergiversare, insa nu ma indoiesc ca, in pofida marturiilor dureroase ale Paraschivei Silaghi, avocatul Andon are sanse sa cistige procesul. Problema e insa de moralitate, asa cum sesizeaza (si) Andrei Plesu in pastila sa din aceasta saptamina, in "Adevarul". Un portret memorabil pe care-l face zelosului aparator al lui "Felix". De placerea argumentatiei, sa facem un pic de istorie contrafactuala: ce-ar fi daca Sergiu Andon ar fi avocatul nu al lui Voiculescu in acest proces, ci al CNSAS? Ce-ar fi daca Andon nu ar apara si alti felicsi si s-ar speti (eventual pro bono) in procesele CNSAS, de cealalta parte a baricadei?

Dincolo de formele media

In cele din urma m-am lasat luata de val. Iata-ma bloggerita cu intentia (ca promisiunea ar fi hazardata) de a nu reinventa nimic in materie de stiri, birfe si susanele media, ceea ce se asteapta indeobste de la blogul unui jurnalist. Evenimentele si deciziile care-i vizeaza pe jurnalisti nu vor face subiectele principale ale acestui blog. Dimpotriva. Ele vor intra in sfera de interes doar in masura in care fie intereseaza/ afecteaza multa lume, fie sint in sine exceptionale.
Ceea ce-mi propun este doar sa identific subiectele "cu mot" din presa romaneasca si nu numai: subiecte cu potential de dezbatere, neexploatat suficient, subiecte care n-au aparut niciunde, desi se calificau pentru publicare. Nu as vrea sa para ca ceea ce vreau sa fac este un fel de "cronica a circotasei", insa mi-ar placea ca "Dilema zilei" sa fie de acum inainte un spatiu fertil pentru dezbateri si creatie jurnalistica neconventionala. Asadar, care este prima "dilema a zilei"?
Cititi postarea urmatoare.