Pana acum cinci ani, 8 martie era pentru mine o zi de sarbatoare. Nu pentru ca era ziua femeii. Ci pentru ca parintii mei s-au casatorit intr-o zi de 8 martie. In 1964, mai precis. Cu mai mult sau mai putin fast, tata nu lasa niciodata sa treaca neobservata aceasta aniversare. Pana in 2005, cand a fost ultima.
Chiar daca tata a disparut, tot la nunta lor ma gandesc in fiecare an de 8 martie. Si ma simt mandra de ce au reusit ei sa faca in anii petrecuti impreuna. Si ma simt norocoasa ca au reusit sa-mi transmita, nealterate de vremuri, valorile familiei crestine.
In ton cu gandurile mele, am descoperit ca Sinodul BOR urmeaza sa se pronunte in curand asupra unei propuneri a Consiliului National Bisericesc de a declara 2011 Anul Omagial al Sfantului Botez şi al Sfintei Cununii. Datorita "nevoilor pastorale concrete de astazi", a motivat eliptic Patriarhia. Mai explicit zis, datorita faptului ca tot mai multi dintre noi prefera sa nu se mai cunune religios si, desi mai rar, chiar sa nu-si boteze copiii. Fara sa-si dea seama ca, in afara unei familii, nu se poate realiza nimic temeinic. Tocmai de aceea e nevoie ca cineva, in speta Biserica, sa ne aduca din cand in cand aminte de importanta cruciala in viata noastra a acestor doua taine. O initiativa, asadar, laudabila.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Mirela, si eu sunt mandra de ce ne-au transmis parintii nostri si-mi este atat de dor de copilarie....
RăspundețiȘtergere