Dacă, prin absurd, acest interviu ar fi fost publicat înainte de alegerile prezidențiale și ar fi fost citit de toți cei care ar fi mers la urne, sunt sigură că altul ar fi fost rezultatul.
Talentatul domn Vîntu, în ale cărui mreje se spune că nu este deloc greu să cazi, lasă să se întrevadă aici mai multe despre sine decât de obicei. O fi și meritul intervievatorului, însă cred că -fiind vorba de acest personaj fabulos al tranziției pe care o blamează atât-„dezvăluirile„ sunt mai degrabă expresia unui calcul foarte riguros.
Interviul a fost dat înainte chiar de dezbaterea de joi între TB și MG și parcă, printre rânduri, se simte dorința de modelare a răspunsurilor în așa fel încât să dea bine indiferent de câștigătorul alegerilor. Vîntu accentuează că urăște și bețivii, și proștii, adică -în traducere liberă- a vrut să spună că nu are pentru MG o apreciere mai mare decât are pentru TB? Ideea pare cu atât mai plauzibilă cu cât vizita lui MG la SOV, precum și confirmarea sa chiar de către gazdă, au înclinat decisiv balanța electorală în favoarea lui TB. Cu alte cuvinte, cu toată susținerea lui MG de care a fost acuzată Realitatea, în ultimele zile înainte de alegeri SOV s-a comportat ca și cum nu și-ar fi dorit ca MG să câștige, ba chiar -pe alocuri- chiar dimpotrivă.
În altă ordine de idei, vă invit să citiți acest interviu pentru că relevă nu fața malefică, de care s-a tot făcut uz în campanie și în care sunt doctori ambii candidați, ci o studiată „față umană„ a mogulului. Și tristețea sa.
Rep: Dacă aţi fi preşedinte, ce măsuri de ieşire a României din criză aţi adopta?
SOV: Bucuraţi-vă şi rugaţi-vă lui Dumnezeu să nu fiu eu preşedintele României. Bucuraţi-vă că nu sunt şi rugaţi-vă la Dumnezeu să nu ajung. Să nu ajungă vreodată unul ca mine preşedintele României.
Rep: De ce?
SOV: Urăsc beţivii şi proştii. Un tip care urăşte, care are capacitatea de a urî aşa cum îi urăsc eu pe beţivi şi pe proşti, n‑are voie să ajungă să aibă puterea unui preşedinte. (www.capital.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu