Si "Nasul", si "Ultimul tango la Paris" dateaza din 1972. Primul a facut istorie, iar coloana lui sonora o poti auzi stilizata (stalcita) rasunand din mobilul celui caruia nu-i pasa ca te calca pe picioare in metrou si care habar nu are cine e Coppola. Al doilea e ceea ce unii ar numi "un film de arta", deci cu mult mai putin succes la public. Il recomand insa tuturor celor care nu l-au vazut inca pentru ca arata un Marlon Brando cu totul uimitor sub bagheta magica a lui Bernardo Bertolucci. Un film scormonitor, un film care-ti transmite fara drept de apel intrebarile existentiale ale personajelor. Nu in ultimul rand un film de dragoste avangardist pentru momentul lansarii lui.
Vizionare placuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu