luni, 23 noiembrie 2009

"Cunosc jurnalisti care au refuzat spagi de zeci de mii de dolari"

Este trainerul prin excelenta, cu o experienta in presa de 18 ani. A lansat, coordonat si lucrat la nenumarate proiecte media, a tradus carti de jurnalism si este cadru didactic la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. Nu in ultimul rand, este un blogger foarte atent la presa din Romania, chiar daca se afla peste mari si tari de mult timp. Se numeste Alexandru Bradut Ulmanu si am decis ca el sa fie protagonistul primului interviu de pe blogul meu pentru ca a fost primul care l-a descoperit, atunci cand pentru mine era doar un exercitiu.


Esti de peste un an in America. Cum vezi tu, care te poti obiectiva mai usor de peste Ocean, zbaterile de criza ale presei romanesti?

Sunt in SUA, dar datorita internetului si prietenilor sunt destul de conectat la ce se intampla in tara. Situatia e grea si pentru jurnalistii din SUA, insa din perspectiva mea ceea ce se intampla in Romania e mai dramatic, pentru ca vine dupa o perioada in care meseria de jurnalist parea pe val. A fost o perioada in care era bine sa fii jurnalist, cel putin in Bucuresti: salarii in crestere, o cerere tot mai mare de forta de munca.

Crezi ca a fost afectat si statutul in sine al jurnalistului?

A fost o perioada in care au putut intra in presa multi oameni care probabil n-ar fi avut ce sa caute, cel putin nu fara pregatire suplimentara.

Pai atunci criza poate ca a facut o selectie necesara.

Statutul jurnalistului a fost afectat mai degraba de ce s-a intamplat inainte, decat de criza. Vorbeam cu prieteni de-ai mei din presa locala care imi spuneau inca de acum ani de zile ca oamenii au inceput sa puna la indoiala calitatea jurnalistilor. Chiar si sursele aveau o atitudine negativa, pentru ca priveau jurnalistii drept diletanti. Iar in capitala, mediul de PR avea aceeasi atitudine, in mare masura.

Asta doar pentru ca au intrat prea multi neaveniti in presa sau si datorita cazurilor de mituire a jurnalistilor?

Criza ar putea, intr-adevar, sa cearna graul de neghina, insa din pacate nu stiu daca exista o reala sita a valorilor, pentru ca si la nivel de management redactional avem aceleasi probleme. Asa incat nu stiu daca exista garantia ca raman cei mai buni. Diletantismul cuprinde, cred eu, si coruptia: un jurnalist fara cunostinte profesionale e adesea un jurnalist fara valori.

Si jurnalisti foarte buni au fost, din pacate, corupti de-a lungul vremii…

Asa este. E un climat foarte acid din punctul asta de vedere si tentatiile sunt mari, dar cunosc si jurnalisti care au rezistat si care au refuzat spagi de zeci de mii de dolari, apartamente, masini etc. Desigur, ma refer mai degraba la zona de investigatii si politic, caci in alte domenii tentatiile sunt mai mici. Revenind la criza actuala, impresia mea e ca scaderea dramatica a volumului publicitatii se suprapune peste problemele mai vechi ale presei: in special lipsa profesionalismului, faptul ca foarte multi practica o meserie pe are n-o inteleg. In felul acesta, presa s-a indepartat, treptat, de public, de problematicile care ar asigura o audienta mai mare.

Din perspectiva profesorului de jurnalism, crezi ca sint prea putin absolventi de jurnalism in presa si de aici deriva neprofesionalismul?

Nu, nicidecum. Termenul "profesor" ma face oricum sa simt un disconfort, pentru ca eu sunt doar asistent universitar si, in plus, sunt practician.

Profesor e generic pt orice cadru didactic. Iar cine se uita pe cv-ul tau ar zice, dincolo de incadrarea ta la FSCJ, ca poti fi numit oricum profesor...

Da, ca membru, deopotriva, al comunitatii universitare si al breslei, cred ca am o imagine ceva mai critica atat asupra profesiei, cat si asupra mediului academic. Eu cred ca sunt foarte multi absolventi de jurnalism in presa, ceea ce e si firesc, pentru ca din randul lor se recruteaza in cea mai mare parte doritorii de a intra in profesie. Problema e ca multi dintre ei intra intr-un mediu in care trebuie sa se conformeze uzantelor, practicilor deja impamantenite, pe de o parte. Pe de alta parte, facultatea nu e o garantie, adica cei care fac jurnalism nu ies neaparat buni jurnalisti. Asa cum cei care nu fac facultate de jurnalism pot fi excelenti jurnalisti, si cei cu facultate pot fi loaze

Fireste, unii dintre cei mai buni jurnalisti pe care-i cunosc eu sunt ingineri.

Unii dintre cei mai buni jurnalisti pe care ii stiu si eu sunt ingineri, dar asta si pentru ca sunt foarte multi ingineri in presa: era imposibil ca dintre ei sa nu fie si buni jurnalisti. Stiu insa si multi jurnalisti buni care au scoala de jurnalism la baza. Insa mai e ceva, un fenomen foarte tampit, care probabil ar putea fi controlat daca scolile de jurnalism ar lucra mai bine cu institutiile de presa. Anume, foarte multi studenti intra in presa din facultate, ceea ce e foarte bine, si eu am facut la fel, deci nu vreau sa se inteleaga ca as fi impotriva acestui lucru. Dar fenomenul care se intampla este ca cei care reusesc sa ramana in presa, sa se agate cumva de un job inca din facultate, nu mai vin, in multe cazuri, la scoala. Trec prin facultate cum pot, la mica intelegere, daca vrei, apoi sefii lor se plang ca sunt slabi din cauza facultatii, iar facultatea se plange ca sunt slabi studenti din cauza serviciului. E o situatie din care nu castiga nimeni, un lant al slabiciunilor.


Succesul Monitorul, dupa reteta occidentala

Relatia scoli de jurnalism-redactii nu functioneaza pentru si pentru ca, in genere, sefii de redactii isi aroga o superioritate ca practicieni, iar profesorii de jurnalism incearca sa epateze printr-un anume elitism.

Eu nu cred ca elitismul scolilor e de vina, cel putin nu in cazul tuturor scolilor. De fapt, acesti tineri jurnalisti ajung sa injure o scoala pe care n-o frecventeaza. Ei nu vad rostul -de ce sa mai mergi la scoala, daca oricum poti sa lucrezi si fara si oricum preferi sa mergi la serviciu? Cred ca oamenii astia ar trebui sa gaseasca o solutie sau sa fie ajutati sa gaseasca o solutie ca sa imbine cele doua activitati astfel incat sa nu piarda lucruri esentiale. Pentru ca nicaieri in lumea asta, o scoala serioasa n-o sa te scuteasca de ore pentru ca lucrezi. E un non-sens. Tu mergi la scoala tocmai ca sa te pregatesti pentru un job. Daca n-ai nevoie, e ipocrit sa vii si sa-ti ceri o diploma doar pentru ca ai impresia ca la un moment dat s-ar putea sa-ti foloseasca, sau ca sa scrie "intelectual" pe tine. Dar, desigur, nu e neaparat vina lor. E un sistem care nu functioneaza armonios la noi. In alte tari s-au gasit solutii, de exemplu in Danemarca , unde studentii la jurnalism petrec un an intreg in campul muncii si apoi revin la scoala. Dar pentru asta e nevoie de o colaborare la nivel de institutii. Eu cred ca in momentul asta, cele mai fericite cazuri sunt acelea in care tanarul jurnalist reuseste sa isi aranjeze timpul astfel incat sa poata sa lucreze fara sa renunte la cursurile pe care le considera esentiale. dar e foarte greu sa faci asta, eu imi amintesc ca in anul 3, cand eram adjunct de sef de sectie la un cotidian, n-am dat aproape deloc pe la scoala. Iar eu sunt unul dintre cei care sustin ca facultatea de jurnalism iti poate folosi, daca stii ce vrei de la ea.

Si in America functioneaza foarte bine relatia presa-scoli de jurnalism…

Toti studentii isi cauta internship-uri. In SUA exista o cutuma ca institutiile de presa sa angajeze absolventi de jurnalism, ziaristii insisi sunt adesea colaboratori ai scolilor de jurnalism, cand ajung sa aiba o anumita experienta -- si in general studentii sunt constienti de faptul ca daca vor o buna pregatire trebuie sa fie seriosi la scoala. Cred ca si in Romania se tinde spre asta, dar lucrurile evolueaza foarte greu.

Ca trainer, ce crezi insa ca ar trebui sa faca un sef de redactie pentru a reduce neprofesionalismul?

Dupa parerea mea, trainingul ar trebui sa fie continuu in profesia noastra, ca in orice alta profesie. Lipsa unei strategii care sa includa trainingul in viata profesionala se vede si cred ca insitutiile de presa de la noi ar trebui sa faca doua lucruri cu prioritate pentru a creste calitatea personalului si a actului journalistic.1. Sa adopte proceduri si coduri de conduita si de stil clare, care sa fie impuse, sa nu ramana doar pe hartie: Ghid de stil, cod deontologic, cod de conduita, caiet sau cod de proceduri. Totul sa fie foarte clar si sa fie pus in documente, ca sa fie usor de consultat de catre jurnalisti. Asa se intampla peste tot in vest, in redactiile serioase. Nu putem face meseria asta dupa ureche, pentru ca ajungem la ce discutam mai devreme -sa ne acuze toata lumea ca suntem dilentanti. Apoi, cred ca fiecare redactie serioasa are nevoie de actiuni consecvente de training si ceea ce se cheama coaching. Deci, in al doilea rind, instruirea jurnalistilor, cu caracter permanent sau regulat, indiferent de experienta si de pozitia in redactie sau experienta. Ca sa tinem minte care este rolul nostru, ca sa nu ne lasam coplesiti de rutina si dominati de presiuni, ca sa fim o profesie adevarata trebuie sa avem reguli si proceduri si trebuie sa discutam in permanenta despre jurnalism, intre noi, in interiorul profesiei, despre ce e nou, despre ce putem face pentru a ajunge mai usor la public, pentru a fi relevanti pentru public. Pentru ca, indiferent cine ne plateste, raspunderea noastra finala e catre public, publicul e ratiunea pentru care existam ca profesie. Daca oamenii nu gasesc continut interesant, relevant si util, ne parasesc. Si in acest sens, parerea mea e ca marile companii ar trebui sa aiba departamente de training sau macar o strategie. Toti oamenii dintr-o redactie trebuie sa treaca periodic prin sesiuni de instruire, care pot fi in redactie sau in afara ei. Si, foarte important, lasati sa aplice ce au invatat. Pentru ca, din pacate, adesea se intampla ca oamenii care revin de la astfel de traininguri sa fie rapid recontaminati de status quo. Si astfel ajungem ca asemenea traininguri sa fie ineficiente pentru ca nu sunt cu adevarat sustinute de sefi.

Exista vreun exemplu din Romania in acest sens?

Da, una dintre putinele institutii care chiar au folosit capitalul adus de oamenii trimisi la traininguri era fost retea Monitorul. Eu ma ocup de proiecte de training din 95-96, cred ca am coordonat cele mai mari programe de instruire a jurnalistilor. Si imi amintesc ca de fiecare data puteam conta pe Toni Hritac (de la Monitorul de Iasi, pe atunci, intre timp devenit Ziarul de Iasi) ca imi trimite oameni la trainingurile pe care le organizez. Iar rezultatele se vedeau, pentru ca, in timp ce marii "facatori de gazete" din Bucuresti gen Petre Mihai Bacanu pierdeau in permanenta tiraj cu sloganul "stim noi mai bine" sau "romanii au nevoie de un tip special de presa, nu de valori occidentale", ziarele Monitorul aveau succes aplicand principii preluate de la traineri occidentali. Pentru ca nu are rost sa reinventezi roata. Din pacate, reteaua Monitorul s-a extins la un moment dat prea repede, a trebuit sa intre in diverse asocieri si astfel a ajuns sa se destrame. Problema, cu criza actuala, e ca de data asta chiar trebuie sa reinventam roata din punctul de vedere al modelului economic. Din punctul de vedere al jurnalismului, insa, nu trebuie decat sa descoperim sau sa redescoperim ce inseamna jurnalismul relevant si de impact pentru oameni. Pentru ca tabloidizarea nu e unica solutie pentru audienta si chiar si pe criza asta, exista, totusi, si exemple positive. Esquire, de exemplu, o revista care practica jurnalismul de calitate, de tip narativ, a avut cresteri de vanzari la chioscuri. Sigur, exemplul este subiectiv, pentru ca scriu pentru Esquire, insa cred ca e un caz care arata ca exista o cale spre jurnalismul de calitate, chiar si in conditiile unei crize


“Nu avem editori profesionisti”

Eu am un contraexemplu: Cotidianul. Oricit de bun a fost la un moment dat ziarul, nu a facut

performanta in materie de vinzari.

Tot un exemplu subiectiv si in cazul tau…Dar Cotidianul a fost din start o poveste ciudata.

Trista, as spune eu acum…

Cotidianul incremenise de multi ani in statutul de ziar prafuit cu un anume caracter de elita, iar preluarea de catre catavenci a fost un pariu greu de castigat. E greu sa transformi caracterul unui titlu si sa faci performante de tiraj in conditiile in care brandul era, cumva, definit altfel.

Trustul RC repeta, oarecum, esecul Monitorul: extindere prea mare in prea scurt timp, nesustenabila.

Da, la un nivel se aseamana, in sensul ca pentru a creste e nevoie de timp si de constanta. Problema Monitorului a fost ca a incercat sa intre pe prea multe piete si s-a diluat, plus ca a intrat in anumite zone de influenta din cauza ca a schimbat actionariatul, ca sa aiba combustibil pentru aceasta crestere. La Realitatea-Catavencu pentru ca au facut investitii foarte mari cu rezultate foarte putine, totusi, daca privim lucrurile comparativ.

Particularizand, problema Cotidianului era ca incremenise de multi ani in statutul de ziar prafuit cu un anume caracter de elita, iar preluarea de catre catavenci a fost un pariu greu de castigat. Catavencii i-au imprimat zvac, dar inconstanta a ucis proiectul. E greu sa transformi caracterul unui titlu si sa faci performante de tiraj in conditiile in care brandul era, cumva, definit altfel. Cred ca foarte multi cititori s-au simtit la un moment dat dezamagiti, tradati si nu ma refer la episodul nistorescu, ci la o serie intreaga de episoade care l-au precedat.

Din 2004 au fost sapte redactori sefi.

Unii dintre ei cu viziuni total diferite, unii pusi acolo doar de forma. O inconstanta teribila in modul de abordare: subiecte facute tabloid sau ca la romania mare alaturi de subiecte tratate in stil quality. O varza.

Viziunile total diferite s-au vrut o marca a ziarului pina la un anumit moment. Acolo trebuia sa poata scrie la fel de bine si cei pro si cei anti-Base, de pilda.

Da, asta pot sa inteleg, la nivel de opinie, atata vreme cat tonul informatiilor e neutru. Ce nu inteleg eu este ce cautau in Cotidianul relatari gen "ungurii iau lectii de separatism de la Kosovo".

Si aici iarasi revenim la lipsa de grija pentru profesionalizare.

Investitiile facute de moguli in presa, in ultima vreme, dar nu numai de moguli, ci si de grupuri occidentale, ca Ringier sau WAZ, au ocolit zona de instruire a jurnalistilor. Iar asta a fost o greseala, pentru ca resursa umana este foarte importanta in dezvoltarea durabila a unui business, mai ales unul de presa. Cei care au construit aceste trusturi, dar si noi, ar trebui sa se intrebe daca vor sa faca o presa buna, care sa aiba performante organice sau vor o spoiala care sa ajute la facerea unor jocuri, la castiguri de imagine, la relatii de business, la influenta politica? Uite, un grup care investeste enorm, fara o perspectiva apropiata de profit, este Adevarul Holding, dar macar acolo s-au atins niste tinte de audienta.

Din punctul meu de vedere, la Adevarul cred ca e o crestere ajutata foarte mult de inserturi si poate fi la fel de inselatoare ca la Cotidianul, pastrind proportiile.

Unele articole si subiecte le gasesc, uneori, foarte bine facute. Si acolo exista inconstantza, dar cred ca sunt si lucruri bune care ar putea da substanta proiectului. Se vede ca e un proiect sustinut fara ezitari, in timp ce la Cotidianul mereu a plutit un iz de nesiguranta.

Cred ca idea mogulilor a fost aceea de a lua de pe piata jurnalisti foarte buni,oameni deja formati.

Cand vorbim de companii cu zeci de titluri, cu sute de angajati, nu poti sa ai pretentia ca toti sa fie deja formati si foarte buni. Jurnalistii foarte buni sunt putini, iar un jurnalist foarte bun se formeaza greu.

Si continuu, ca nu-ti poti permite sa te culci pe-o ureche, oricite performante ai avea.

Cred ca ziarele de la noi au in primul rand nevoie de o instructie solida a editorilor, a coordonatorilor, a celor care trebuie sa decida ce intra in ziar si care dau directie textelor. Din pacate, noi nu prea avem editori profesionisti in presa. Intotdeauna, cand citesti un text intr-un ziar occidental bun, stii despre ce e vorba. Are o idee clara, o concluzie. Noi ne balacim prea mult in anecdotic si uitam ca, pentru a fi relevant, un text de presa trebuie sa aiba o directie clara, sa-i spuna omului care citeste de ce e important pentru el sa stie lucrurile alea. Un exemplu. Faci, sa zicem, un text despre divorturi. In presa romana, in genere, daca un editor cere un astfel de text, va rezulta un fel de trecere in revista. In Romania sunt atatea divorturi, oamenii sufera, exista partaj etc.etc. In presa de calitate, de exemplu in New York Times, un astfel de text va pune accent pe un aspect, pe care il va scoate in fatza, dand relevantza datelor. Alt exemplu, pe care il tot dau prin carti si pe la cursuri: se sparg niste tevi intr-un bloc, iarna. Cladirea se inunda, e intrerupta circulatia, pentru ca apa se revarsa si pe strada, vin echipele de interventie, e o intreaga nebunie. De obicei, la noi in presa un astfel de subiect e tratat printr-un reportaj frenetic, care trece in revista tot ce se intampla la suprafata. Cum s-au inundat apartamentele, cum au venit echipele de interventie, ce au facut, cum s-a adunat lumea ca la urs etc. Dar intr-un eveniment din asta sunt o gramada de povesti. De exemplu, poate ca din cauza inundatiei zeci de copii au petrecut noaptea in frig. Care e impactul, dincolo de anecdotic?


Un househusband foarte ocupat

Bradutz, schimband putin registrul, vorbeste-mi despre ce faci tu in America, despre viata ta acolo.

Eu sunt ceea ce se cheama househusband. De fapt am avut si un blog pe eva.ro care s-a numit chiar asa, ”Barbat in casa”. Concret: sotia mea, Monica, a castigat un Fulbright si a obtinut admiterea la un program de master al uneia dintre cele mai bune scoli de jurnalism din SUA, facultatea de jurnalism a University of North Carolina at Chapel Hill. Am insotit-o, alaturi de copilul nostru, si am profitat de ocazie ca sa iau o pauza de la ceea ce faceam in mod normal in tara. In afara de casa si copil, m-am ocupat in continuare de diverse proiecte.

Cum ar fi Esquire…

Da, am o rubrica permanenta in aceasta revista. In plus, am blogul jurnalismonline.ro, alte cateva proiecte online, finalizarea unei carti despre jurnalism in limba engleza samd. In prima parte a sederii aici am avut chiar un contract de consultanta cu o companie media din Romania si au mai fost si alte contracte. Acum, de putina vreme, am inceput sa scriu pentru site-ul cel nou al lui Andrei Gheorghe, presa.nu, care este specializat in analize. Citesc foarte mult si lucrez la un roman.

Asta e o informatie in premiera. Ilustreaza lumea presei?

Nu, romanul nu are legatura cu presa, este un proiect care nu are nici un fel de legatura cu restul vietii mele profesionale, un roman pentru adolescenti, in limba engleza, un proiect comercial, daca vrei, care nu stiu daca va aparea si cand. Prima parte, in forma necizelata, poate fi citita pe textnovel.com, cu un search dupa numele meu. In SUA, literatura pentru copii si adolescenti e o afacere imensa. Toti marii autori scriu carti pentru copii sau adolescenti, pentru ca e incurajata foarte mult lectura la aceste categorii.

Ti-ai dori sa ramaneti in SUA si sa lucrati acolo, tu si Monica, ca jurnalisti?

Nu ne facem planuri nici de ramanere, nici de intoarcere. Este posibil sa mai ramanem o vreme, este posibil sa ne intoarcem in tara sau sa mergem in alta parte. Deocamdata nu stim decat ca vom mai sta aici pana la anul, in vara. Eu sunt in continuare angajat al Universitatii din Bucuresti, de unde mi-am luat concediu fara plata, pe care mi l-am prelungit cu inca un an, timp in care sunt obligat sa intreprind cateva demersuri academice.

Ai fost tentat sa nu mai profesezi in Romania?

Eu am mai fost plecat in SUA pentru o perioada mai lunga. Castigam foarte bine si aveam posibilitatea de a-mi continua sederea (asta dupa ce am avut un Fulbright la University of Southern California, o alta scoala cu o excelenta facultate de jurnalism). Am revenit insa in tara -asta se intampla prin 2001- pentru ca mi se parea ca mai sunt multe lucruri de facut acolo. Si acum sunt, iar mie mi-ar placea sa lucrez oriunde m-as simti provocat si stimulat. Intre avantajele pe care ti le ofera internetul este ca poti lucra de oriunde pentru oriunde. Practic, acum lucrez si ”in tara”, chiar daca locuiesc in alta parte, sunt la curent cu ce se intampla, comunic cu multi oameni din industria media. Sunt deschis la orice fel de provocari, atata vreme cat se potrivesc cu profilul meu, insa cred ca mi se potriveste mai bine sa nu fiu inregimentat intr-o companie media, ci sa lucrez pe proiecte.

Un comentariu:

  1. bravos monserilor,

    lupta de gherila continua, ca acum 10-15 ani:)

    peisajul e tare trist: confuzii grave - ba chiar delicte - la cel mai inalt nivel de notorietate, traininguri canci, timbildinguri subtiri de tot, shushanele, facute pe picior. resursa umana conteaza doar in discursuri.

    seamana tare cu vria din politica, ca tot sunt acuzati marii patroni de presa de interferente. ajungi sa te intrebi - mizand pe buna credinta, nu? - ce fel de manageri sunt acesti mari afaceristi care conduc intr-o zona atat de precara companiile lor de presa?

    pai, invingem sau emigram?

    RăspundețiȘtergere