V-ati intrebat vreodata de ce nazismul nu a fost posibil intr-o tara precum Anglia sau precum Franta? Eu m-am intrebat de multe ori. Pentru a gasi un raspuns, in facultate am citit -mai de voie, mai de nevoia unei bibliografii la cursul de Doctrine politice- "Mein Kampf". Nu am gasit insa o explicatie satisfacatoare in aceasta carte, asa cum nici "Psihologia multimilor" a lui Gustave le Bon nu m-a ajutat pana la capat. Restul l-am descoperit foarte recent intr-un film "despre copiii germani", cum subintituleaza chiar regizorul Michael Haneke "Das Weisse Band" (in traducerea engleza, "The White Ribbon").Desi filmul te tine cu sufletul la gura de la primul la ultimul minut, nu vreau si nici nu cred ca pot sa rezum actiunea lui. Pot sa spun doar ca in atmosfera unui sat din Germania anului 1913, recreata cu finete de Haneke in cadre alb-negru, copiii intrupeaza ideea ca o educatie definita prin rigori si interdictii nu duce decat la comportament deviant, la ura si, in extenso, la totalitarism. Actiunea nu este deloc intamplator plasata in 1913, in perioada premergatoare Marelui Razboi. Copiii cu "panglica alba" ai lui Haneke pot fi cei cu care Hitler a cladit fascismul doua-trei decenii mai tarziu. Meritul fimului este ca nu spune explicit asta si ca in nici un caz nu este vindicativ.
Gratie subtilitatii cu parfum de geniu a lui Haneke, ne putem permite sa ne bucuram de "Das Weisse Band", daca vrem, doar pentru mister. Sau sa-l vedem ca pe un film despre complexa relatie parinti-copii.
Fara legatura cu Palm d'Or-ul din palmares sau cu cele doua nominalizari la Oscarul de luna aceasta, pentru mine este cel mai bun pe care l-am vazut in ultimele luni. Iar, dupa unii, am vazut prea multe. Vizionare placuta! Si, as indrazni sa spun, obligatorie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu