Emil Hurezeanu: "Ii cunosc bine pe cei implicati in demascarea lui Ion Negoitescu"

Nu, nu i-am luat un interviu sau o declaratie lui Emil Hurezeanu, directorului Trustului Realitatea-Catavencu, asa cum s-ar putea deduce din titlul postarii si cum ar fi chiar interesant de facut. In documentarea mea pentru articolul despre Petru Romosan, demascatorul lui Ion Negoitescu la Securitate in 1977- dupa cum atesta documentele si decizia CNSAS-, am descoperit insa un interviu din 2002 cu Emil Hurezeanu, in "Observator cultural", in care vorbeste atit despre propria sa relatie cu Ion Negoitescu, cit si despre homosexualitatea si turnatorii lui. Interviul din 2002 expliciteaza povestea din articolul meu, ce a fost postat vineri doar o ora pe siteul "Cotidianul", pina a fost scos prin decizia unilaterala a lui Cornel Nistorescu, proaspat uns sef la ziarul fondat de Ion Ratiu.

Pentru cei care nu stiu: Negoitescu, homosexual asumat, s-a solidarizat in 1977 cu cauza lui Paul Goma, printr-o scrisoare adresata Europei Libere, insa de teama unui scandal peste hotare Securitatea l-a acuzat pentru orientarea sa sexuala. Unul dintre cei anchetati in acest caz a fost Petru Romosan, pe atunci foarte tinar, care dupa declaratia initiala s-a dus la Militie de bunvoie sa o completeze, dupa cum arata documentele CNSAS. Demascatorii lui Negoitescu, printre care s-a aflat si Romosan, dupa cum certifica documentele amintite, l-au determinat pe Negoitescu sa cedeze si sa faca pactul: a semnat un text jenant, "Despre patriotism", iar in 1979 a fost lasat sa plece in Belgia. In 1983 s-a stabilit in Germania, la Munchen, unde locuia pe atunci si Emil Hurezeanu. Acolo a si murit, in 1993.

Redau mai jos un fragment din interviul cu Emil Hurezeanu, care se refera la Ion Negoitescu si, de ce nu, poate chiar la Petru Romosan.


"[...]Oricind e posibil sa afli ceva ingrozitor despre oricine. Aceste probleme pot gasi un exemplu elocvent in cazul Ion Negoitescu. Cine l-a turnat in fond? Exista un raspuns in acest sens?

Cazul Negoitescu imi este foarte familiar, pentru ca am fost buni prieteni. Intimplarea a facut sa locuim amindoi, de la un moment dat, in acelasi oras, la München, pina la moartea lui, in 1993. Am fost unul dintre putinii oameni care l-au asistat pina in ultimul moment. Sint executorul lui testamentar, de altfel. I-am cunoscut bine universul foarte special, foarte aparte. Inclusiv homosexualitatea lui mi-a fost familiara, in sensul ca ii cunosteam obsesiile si problematizarile.

Dumneavoastra ati decis sa publicati "Straja dragonului"?

Da, insa cu acordul lui. Era in ultimele saptamini de viata, cind a vrut acest lucru. Aveam discutii amicale, deschise, despre homosexualitatea sa, pe care si-o asumase, asa cum au facut-o toti oamenii normali in conditii de libertate. Problemele lui din Romania, arestarea lui, revenirile, cvasiexpulzarea lui, au avut toate niste explicatii. Au existat niste personaje. Sint foarte bine informat in legatura cu perioada respectiva, ii cunosc bine pe cei implicati in demascarea lui de atunci. Ceea ce pot spune fara a intra mult in amanunte este ca Negoitescu ar fi ajuns intr-o astfel de situatie oricum, adica si fara ajutorul demascatorilor, pentru ca Securitatea se baza oricum pe probe, pe care Negoitescu nu le-a contestat niciodata. Cum spuneam, el si-a asumat homosexualitatea. Stiu de asemeni ca si-a iertat demascatorii. Intelegea ca au fost si ei la rindul lor santajati. Unii erau foarte tineri.
[...]Oricum, Negoitescu era un star intelectual, cu o carisma irepresibila. In plus, era un om de o onestitate intelectuala si umana extrem de atragatoare. Pe el il frecventau foarte multi tineri, frumosi, uriti, baieti, fete, care nu aveau de gind sa fie homosexuali si care nu au devenit homosexuali nici frecventindu-l pe Negoitescu. Prostia imensa a fost prejudecata ca Negoitescu trebuia sa-i seduca pe toti baietii frumosi care ii calcau pragul.

Asa i s-a creat faima de initiator al unei intregi generatii.

Din aceasta cauza, eu insumi m-am ales cu o aura de homosexual pe care nu o merit. As vrea poate uneori, cind ma gindesc la artistul din mine, semiesuat, sa am un registru senzorial, intelectual, in acest sens. Din pacate nu-l am. Asa s-a intimplat probabil si cu altii. Fiind apropiat de Negoitescu, fiind prietenul lui din Romania, prietenul lui din tinerete, din tineretea mea, am aflat multe lucruri despre el, despre trecutul si relatiile lui. E de stiut ca Negoitescu avea un fel de suveranitate foarte agresiva cind era vorba de relatiile personale. Accepta, respingea, cu pasiune. Se vede asta si in jurnalul lui, al carui unic cititor sint.

De ce unic cititor si pina cind?

Jurnalul lui este inchis inca 20 de ani. Anul viitor se implinesc 10 ani de la moartea lui Negoitescu. Interdictia a fost stabilita pentru 30 de ani. Jurnalul este oricum intr-o custodie sigura care va functiona, indiferent de soarta custozilor. Pacat ca acest jurnal va fi citit peste atita timp, putea fi citit si mai repede, pentru ca lamureste foarte multe lucruri. Negoitescu a fost o pasare foarte rara in literatura romana. Era un personaj care si-ar fi gasit loc fara atita zarva in cultura germana sau franceza. Ar fi putut fi asemeni lui Gide sau Henri de Montherlant. Jurnalul lui nu este al unui homosexual care nu are voie, in timpul vietii, sa vorbeasca despre ceea ce vrea si despre ceea ce il reprezinta, care asteapta sa vina posteritatea in ajutor. Este jurnalul unui om problematic care integreaza homosexualitatea proprie in ansamblul personalitatii sale. De altfel, stim ca una dintre marile povesti de dragoste care este In cautarea timpului pierdut – ma refer in special la Albertine – este literatura unei relatii homosexuale. Asta n-o impiedica sa fie un episod din marea literatura de dragoste in general. Jurnalul lui Negoitescu contine multa suferinta si mult adevar. Va fi una din marile opere ale literaturii romane.

Din ce perioada dateaza acest jurnal?

Este jurnalul exilului, al ultimilor zece ani. In acelasi timp, este retrospectiv. E o opera de creatie. Este jurnalul unui scriitor, al unui exilat, al unui patriot, al unui homosexual, al unui om singur...

Si al unui poet, fara indoiala.

Al unui poet tot timpul. Al unui om care sta la distanta si priveste din interiorul liber doar al literaturii romane, pe care a cunoscut-o si a iubit-o atit de mult. Vorbeste in textele sale despre Romania, despre romani si despre obiceiurile lor, despre literatura si personajele ei. Acest jurnal este ceea ce Negoitescu n-a reusit sa faca o viata intreaga, adica o istorie a literaturii romane, pe care o promitea la sfirsitul anilor ’70 ca pe o mare opera."