Cu dorinta de a ma relaxa si de a simti din nou mirosul lemnului pe care-l avea lada de zestre a bunicii, am mers in acest weekend sa vizitez Muzeul Satului, impreuna cu familia. Nu mica mi-a fost surpriza sa vad ca mare parte-cea de dincolo de Palatul Elisabeta- este inaccesibila vizitatorilor si ca cea vizitabila poarta peste tot amprenta neglijentei.
Cu alte cuvinte, Muzeul Satului mi s-a parut precum casa unui boiernas ramas si fara nevasta, si fara slugi care sa-i deretice, intesat peste tot cu corturi a caror utilitate (ce poate fi doar una temporara, dictata de vreun eveniment) nu am inteles-o. Ceea ce m-a socat insa nu a fost nici corturile din plastic, nici iarba necosita, ci abundenta de ghivece din plastic cu flori trintite parca in batjocora in mai toate geamurile caselor taranesti, cele mai multe datind din secolele XVIII-XIX.
Cu toate acestea, aleile erau pline de vizitatori, dintre care multi straini si am incercat sa-mi imaginez cum s-ar sta la coada ca la Luvru in zilele cu intare libera daca la Muzeul Satului ar fi condus de un gospodar/ o gospodina. Cine este, de fapt, responsabilul pentru kitchul de acolo: managamentul Muzeului sau Ministerul Culturii, ca institutie de control, ce nu taxeaza managementul defectuos?
PS De remarcat ca ziarul Adevarul a avut recent initiativa unei campanii de salvare a muzeelor din Bucuresti, insa s-au oprit -nu stiu de ce- dupa ce au tocat citeva zile cazul Palatului Sutu.
Treaba cu mirosul lemnului pe care-l avea lada de zestre a bunicii tale s-ar putea sa fie un pic cam pretentios si cam greu de obtinut. Din fericire Muzeul Satului este unul din putinele muzee din Romania care reuseste sa adune si turisti. Crezi ca exista riscul ca "celelalte muzee" sa se fi straduit pe obtinerea unor mirosuri specifice si sa se fi centrat prea putin catre public?
RăspundețiȘtergerePS: am vazut niste gradini prin niste foste mari palate europene si am vazut si acolo aspresoare si tevi de plastic, ba aveau si asfalt d'asta nou ... o fi chiar asa de grav?