vineri, 24 iulie 2009

Fata nevazuta a scandalului Gica Popescu

Dubla masura cu care a judecat Mircea Dinescu cazurile Mona Musca si Gica Popescu nu au ramas netaxate de presa, pe buna dreptate. Din cite stiu insa, toti membrii Colegiului CNSAS au votat ca si el, pentru necolaborare in cazul fotbalistului, asa cum rar li s-a mai intimplat pina acum. Explicatia nu tine insa de credinta ca "Baciul" nu a incalcat nici un drept al omului prin notele informative, desi unii poate chiar au crezut asta si au votat la fel si in cazul Mona Musca (pentru ca atunci nu a fost unanimitate). Tine de dorinta, previzibila si fireasca, dealtfel, de a fi in acord cu retragerea acreditarii cercetatorului Mihai Bumbes si a jurnalistului Iulian Gafiuc si de a arata ca informatiile din dosare nu se scurg asa cum isi imagineaza unii (sic!). Mircea Dinescu este doar cel mai sonor membru al Colegiului, cel mai dezinhibat si cel mai putin dependent de postul de la CNSAS. El a facut doar declaratii diferite raportindu-se la probatorii de acelasi calibru, insa altii chiar s-au schimbat in acest rastimp. Pe atunci inca mai intruchipau speranta ca odata si odata tot vom avea o societate mai curata moral. Erau "baietii buni", carora, de frica de a ramine fara aceaasta sinecura si fara masina cu sofer la scara, li s-a cam indoit coloana. Interpreteaza legea in litera, si nu in spiritul ei, si isi ascund lasitatile dupa legi concepute si votate si de fosti securisti. Sint usor de identificat, dar nu am sa le dau numele, chiar daca exact acelasi stil il au si stupidele lor comunicate de presa. Imi este rusine insa pentru ca sint oameni in demnitatea carora am crezut nemasurat.

Un comentariu: