vineri, 24 ianuarie 2014

Aterizarea fortata a lui Marius Oprea

S-a intamplat luni seara. Cam in intervalul in care era in toi operatiunea de salvare a supravietuitorilor din Apuseni, o stire despre un personaj care altadata era supranumit “vanatorul de securisti” a avut ghinionul sa se piarda in drumul ei spre ochii si luarea aminte a publicului larg. Intamplator, a ramas agatata undeva pe site-ul unei publicatii culturale, dar cred ca merita o soarta mai buna si as vrea sa o impartasesc si celor care nu au obiceiul de a scana internetul: Marius Oprea a demisionat din GDS acuzand meta-partizanate politice. Nu-i asa ca nimeni nu s-ar fi asteptat la asta? Marius Oprea fiind un prototip al echidistantei fata de politica, marturisesc ca eu am ramas socata. M-am intrebat cum a reusit sa reziste atata intr-o atmosfera viciata de politica. E adevarat, spusese intr-un articol inca de saptamana trecuta ca il bantuie ideea acestui gest radical si disperat. Insa, ca multi alti admiratori ai sai probabil, am sperat ca nu o va face. Acum nici nu stiu ce sa mai zic. Am crezut ca revolta sa morala se va potoli odata cu denuntul Germinei Nagat, sefa Investigatiilor din CNSAS, pentru deconspirarea lui Dinu Giurescu ca fost colaborator al Securitatii, denunt facut in acelasi articol. Insa, incredibil, s-a produs o conspiratie a colegilor dlui Oprea din GDS impotriva fortelor Binelui si premiul GDS pe 2013 i-a fost decernat tocmai acestei doamne! Pai sa nu fie un sac de nervi domnul Oprea?
Prin anii 2006-2007, mi s-ar fi parut de neinchipuit sa-l ridiculizez pe Marius Oprea intr-un astfel de registru discursiv. Nu pot nega ca si atitudinile de atunci ale personajului erau un pic prea melodramatice pentru gustul meu, presarate cu scapari de diletantism in ale istoriei. Avand decomunizarea in sens larg drept cauza declarata, il cautionam insa. Ca jurnalist, mi s-a parut in cateva randuri ca merita sa scriu despre actiunile si luarile sale de pozitie in calitate de sef al unei institutii, IICCR. Avea cel putin meritul de a o fi creat de la zero. IICCR era rodul persuasiunii sale pe langa puterea executiva de atunci si, de ce nu, al capitalului sau de imagine. Tot in acea perioada, cred, trebuie sa recunosc, i-am cumparat cartea “Mostenitorii Securitatii”, ca eventuala sursa de documentare.
De ceva vreme insa domnul Oprea pare a trai drama unei boli grave. Dubla personalitate. Alfel nu-mi pot explica cateva inconsecvente crase ale acestuia. Prima ar fi aceea ca prin primavara lui 2011, domnul Oprea infiera in cuvinte deloc magulitoare alianta dintre PNL, din ideologia caruia se revendica, cu partidul lui Dan Voiculescu.”Anus contra naturii” declama foarte plastic Marius Oprea. Incontestabil, parea un gest de curaj, tinand cont ca unii seniori liberali, ce aveau la activ ani buni de puscarie politica, calcandu-si sau nu pe inima, s-au pozitionat la antipod. Doar un an mai tarziu, in a doua jumatate a lui iulie 2012, cartea lui Marius Oprea ”Adevarata fata a lui Traian Basescu” se publica taman la Editura Jurnalul si era promovata intens de trustul aceluiasi Dan Voiculescu. Si asta taman cu cateva zile inainte de referendumul pentru demiterea presedintelui, desi, daca cineva l-ar fi crezut pe Marius Oprea prin 2009, ar fi trebuit sa apara la Polirom. Ca sa nu mai existe nici un dubiu asupra mizei, cartea s-a scos la vanzare cu pretul de 3,9 RON. Nu am citit-o si nu m-a mai interesat dupa ce intr-o “avanpremiera”din Jurnalul national, cu fix cinci zile inainte de referendum, domnul Oprea a “repovestit” o intamplare relatata de Maria Basescu intr-un interviu emblematic. “Repovestirea” merita, cred, o paranteza, intrucat da masura manierelor retorice ale lui Oprea. In interviul cu pricina, aparut in 1995 in revista ”Ochiul soacrei’ si republicat in 2006 in “Libertatea”, Maria Basescu, cu o candoare incredibila, isi expune in fata unei ziariste viata sa de casnica si nefericirea de a fi mai mult singura, evocand totodata o intamplare cu fiica sa cea mica, pe atunci o adolescenta rebela, care intr-un conflict verbal cu mama sa a impins-o intr-un perete. Intamplator, am citit si eu cu stupoare acest interviu prin 2009 si chiar am scris despre el. Pe 24 iulie 2012, in Jurnalul national, Marius Oprea declara ca, din toata biografia cunoscuta a lui Basescu, l-a socat cel mai mult aceasta intamplare dintre mama si fiica, la care tatal ar fi fost martor si care l-ar fi facut sa rada pe actualul presedinte. In interviul respectiv, cel putin in forma in care l-am citit eu, aceasta informatie nu apare. Si atunci fie Marius Oprea are o imaginatie debordanta, fie este prea orbit de ura sa contra lui Basescu si nu poate sa aiba o minima rigoare in ceea ce afirma, fie a avut o sursa buna in familia Basescu, care i-a oferit acest detaliu suplimentar. Cum pentru ultima varianta nu am inca nici o dovada, cred mai degraba in primele doua, coroborate.
A doua nedumerire s-a nascut in urma cu cateva luni, cand Marius Oprea s-a dus in instanta ca martor al unui fost ofiter de securitate, Nicolae Paraschiv, ce contesta ca a facut politie politica, asa cum a zis CNSAS in urma verificarilor. Fostul ofiter este secretarul Primariei Brasov, iar in 2004, dupa acelasi model retoric aplicat si in cazul infiintarii USL, Oprea il infiera virulent, aratand ca a fost implicat in anchetarea muncitorului brasovean Liviu Babes, ce si-a dat foc pe partia de schi in semn de protest fata de regimul comunist. Da, la noua ani distanta, autorul “Mostenitorilor Securitatii” si sustinatorul de altadata al regretatului dizident Vasile Paraschiv s-a dus in instanta sa spuna ca nu ar trebui taxati decat securistii din Directia VI-a de Cercetari Penale, restul fiind plevusca. Daca ar fi sa ne luam dupa proaspata decizie a Curtii de Apel Bucuresti, care pe 20 decembrie i-a dat castig de cauza fostului maior, in pofida marturiilor terifiante ale unor foste victime anchetate de acesta, declaratia lui Marius Oprea si-a atins tinta. Prevazand asta, ulterior depozitiei lui prea in fata instantei, Germina Nagat a aratat intr-o declaratie de presa pericolul pentru viitoarele procese ale CNSAS cu fostii ofiteri. Marius Oprea le-a dat un ajutor nesperat tuturor celor care sustin ca si-au facut doar datoria. A patentat teza ca securistii au fost de doua feluri, buni si rai.
Acum, cand CNSAS i-a dat o adeverinta lui Dinu Giurescu -care, desi concluzioneaza ca nu poate fi denumit colaborator in sensul legii, arata ca acesta a avut o relatie de un sfert de secol cu Securitatea- Marius Oprea a gasit pretextul de a se razbuna pentru spusele Germinei Nagat. Intr-un articol de saptamana trecuta, care nu doar ca sfideaza bunul simt, dar denota un dispret visceral fata de orice deontologie a scrisului, Marius Oprea sugereaza  ca si eu, care am facut cererea de verificare a lui Giurescu, si Germina Nagat, in calitatea ei de angajat al CNSAS, am comis o mare ticalosie impotriva venerabilului profesor de istorie, care -daca nu stiam, ne spune el- a fost de fapt nu un turnator, ci un erou al perioadei comuniste, luptand impotriva buldozerelor ce daramau biserici. Nu doar ca actele de eroism nu le exclud pe cele reprobabile, ba poate or fi fost facute chiar in contrapondere, dar in discutie era doar relatia lui Giurescu cu Securitatea si nu pe baza de impresii, empatii si relatii, ci de documente. In plus, nici eu si probabil cu atat mai putin doamna Nagat nu ne-am facut un scop din crucificarea acestui erou. Verificarea sa am cerut-o, intr-un demers jurnalistic fara precedent, odata cu a TUTUROR celorlalti membri ai Academiei Romane, in urma cu trei ani. Deci, teoria conspiratiei impotriva lui Giurescu este caraghios de stravezie. Nu mai punem la socoteala ca intre timp domnul Giurescu a devenit si deputat din partea partidului lui Dan Voiculescu si poate fi verificat din oficiu de catre CNSAS. In ce o priveste pe doamna Nagat, nu cred ca aceasta a avut o mai mare legatura cu acest caz decat are, ca sefa la Investigatii de la infiintarea in 2000 a institutiei, cu deconspirarea oricarui turnator, fie el cu sau fara zorzoane academice, sau oricarui ofiter. Dar nu, domnului Oprea nu-i ajunge aceasta acuzatie fara suport, ci, in cel mai pur stil securistic, mai face una: spune ca Germina Nagat l-ar fi turnat in perioada studentiei la UASCR. Fara a cunoaste biografia celor doi, atata vreme cat nu a venit cu nici o dovada, mi se pare ca afirmatia ramane doar o calomnie naucitoare, care, releva, iarasi -a cata oara?- o inconsecventa patologica. Pai daca informatorii, ca domnul Giurescu, nu ar trebui sa ne intereseze, fiind in general victime, ci doar ofiterii de Securitate, si daca dintre ofiteri, cum ar fi domnul Paraschiv de la Brasov, nu toti sunt blamabili, ci doar cei de la Directia a VI-a, de ce ar avea relevanta o biata turnatorie la UASCR, presupunand ca aceasta chiar s-ar fi produs?
Nu ma astept ca domnul Oprea sa poata da un raspuns cu macar o urma de logica, insa exista cateva adevaruri care trebuie restabilite. Nu de dragul unei polemici cu el, oricum inutile, ci din respect pentru munca unor oameni care de ani buni, in loc sa-si gaseasca reazem in lege, inca invata cum sa-i evite capcanele. Nu am ezitat niciodata sa arat fata urata a CNSAS, iar cativa sefi pe care i-a avut institutia mai ca mi-ar fi interzis sa mai calc in arhiva, deranjati de unele teme de cercetare pentru care am cerut acreditarea sau de devoalarea unor derapaje administrative pe care le-au comis. Trebuie sa spun insa ca acolo exista foarte multi alti oameni dedicati cercetarii, adevarului in ultima instanta. Oameni de la care eu una am invatat sa dau atentie fiecarei nuante, pentru ca, neinteleasa sau scoasa din context, ea poate deturna destine. Sunt oameni pe care cred ca, in mare parte, ii stie si Marius Oprea, la fel cum acesta stie si ceea ce “produc” ei. Ce sens are, deci, asertiunea sa ca CNSAS se ocupa mai mult de informatori decat de ofiteri? Cifrele arata clar ca din poate mult prea putinele deconspirari majoritatea sunt ofiteri (aproape 1300 au ajuns in instanta pana acum), nu colaboratori (acestia sunt doar 900), cu o explicatie simpla pentru acest raport: atunci cand un petent isi vede dosarul, cererea sa de deconspirare a ofiterilor duce la verificarea lor, in timp ce in cazul informatorilor doar la identificare. Cu alte cuvinte, un ofiter deconspirat din dosarul petentului ajunge in instanta si activitatea sa de politie politica devine astfel cunoscuta, insa un informator a carui identitate o descopera CNSAS si o dezvaluie celui turnat ramane de cele mai multe ori necunoscut publicului larg pentru ca doar petentul, care primeste numele acestuia in plic, are dreptul de a-l face public. De cele mai multe ori, din motive psihanalizabile poate, victima refuza sa-si denunte calaul, cateodata spre frustrarea investigatorilor. Marea masa a informatorilor pe care ii cunoastem sunt, deci, nu cei aratati cu degetul de victimele lor, ci cei care in virtutea unor functii sau calitati publice pe care le detin sunt verificati din oficiu sau la cerere. Eu, recunosc, ma fac vinovata de a fi folosit de multe ori in scopuri publicistice acest instrument pe care il ofera legea deconspirarii si asa am contribuit, indirect si fara sa am asta ca scop in sine, la demitizarea unor personaje foarte cunoscute.
Nu toti cei in legatura cu care se gasesc documente in arhiva ajung insa sa fie deconspirati. Legea a fost facuta “cu fereala”‘ fata de cat mai multi. Ii impiedica pe cei din CNSAS sa revina, de pilda, asupra unei decizii de necolaborare data in virtutea primei legi de functionare (din 1999) unei persoane care nu mai poate fi verificata din oficiu (adica nu mai detine in prezent o functie importanta), ci doar la cerere. Legiuitorul din 2008, de care domnul Oprea nu a fost strain, s-a facut, deci, ca nu stie ca atunci cand s-a dat primul verdict, favorabil, arhiva era irelevanta (serviciile renuntasera doar la o ciozvarta) si ca abia ulterior s-ar fi putut gasi documente concludente (articolul 32 din OUG 24/ 2008). Un alt exemplu: clericii, indiferent de rang, pot fi deconspirati in aceasta calitate doar la cererea de verificare a cultului caruia ii apartin (articolul 3 litera u), ceea ce, evident, daca nu e chiar imposibil, este foarte putin probabil.
Poate cea mai mare ciuntire a conceptului de deconspirare s-a produs insa prin impunerea a doua conditii foarte restrictive cu privire la insasi incadrarea in categoria colaboratorilor. Documentele trebuie sa arate clar ca au fost incalcate drepturile omului prin turnatoriile persoanei verificate si, cumulativ, ca prin ele au fost denuntate atitudini potrivnice regimului comunist. Aceste conditii au creat anomalii de felul adeverintei data in cazul istoricului Dan Berindei, care, desi a avut o activitate de informator prolifica -si-a turnat inclusiv fiul, pe Mihnea Berindei- nu a fost declarat “‘colaborator in sensul legii”. Un alt exemplu ar putea fi Dinu Giurescu, dar sunt inca alte cateva sute. E drept, legea permite ca aceasta adeverinta sa fie contestata in termen de 30 de zile de la publicare de orice persoana interesata, insa in practica nu stiu sa se fi intamplat vreodata. Nu cred, de pilda, ca revolta lui Dorin Tudoran sau Liviu Antonesei cu privire la cazul Giurescu va lua si aceasta forma juridica, desi altminteri pozitiile lor exprimate public sunt clare in sensul ca istoricul a fost colaborator.
Cand ajung in instanta, probatoriile facute de CNSAS, fie ca e vorba de fosti securisti, fie de colaboratori, au de trecut alte hopuri. Practica neunitara e definitia juridica a sindromului, ce poate fi tradus insa prin atitudinea schimbatoare a judecatorilor. Bunaoara, in vara lui 2012, plenul Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal de la Inalta Curte, uzand de un instrument care nici macar nu era prevazut in vechiul Cod de procedura civila, inca in vigoare atunci, ci doar posibil prin legile de organizare judecatoreasca, a luat o decizie prin care se restrange dreptul CNSAS de a folosi in ”acuzarea” unui ofiter documente din alte dosare decat cele din dosarul persoanei ce a cerut verificarea acestuia. Asadar, sa zicem ca X isi vede dosarul si il gaseste pe ofiterul Y in dosarul sau. Cere verificarea lui, laolalta cu a altora, dar documentele sunt irelevante poate pentru ca, de exemplu, Y era abia transferat in orasul in care locuia X si dosarul de urmarire al acestuia din urma s-a inchis la scurt timp. Desi CNSAS are documente despre Y din alte 20 de dosare, de exemplu, care-i contureaza un profil monstruos, ICCJ, prin “solutia de principiu a plenului judecatorilor sectiei” a decis pe 11 iunie 2012 ca acestea nu pot fi folosite. Jurisprudenta dinainte de 2012 a fost in sens opus, dar, in baza catorva cazuri izolate, judecatorii au considerat ca se poate vorbi de o practica neunitara si au luat aceasta decizie, in aplauzele, probabil, ale fostilor ofiteri. Formal, scopul a fost al unificarii practicii, insa cred ca mai degraba la baza sta comoditatea si ideea de a subtia volumul probatoriilor. Asta ca sa nu mergem mai departe cu presupunerile, neavand dovezi. Noul cod de procedura civila ofera un teren de desfasurare inca si mai larg pentru instante in acest sens prin posibilitatea de a sesiza Inalta Curte ”in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept” (articolul 519 din cod), cu sansa -care cu siguranta urmeaza sa fie exploatata de foarte multi- de a suspenda judecata pe durata ‘dezlegarii’.
Pentru vina de a fi contribuit, prin cererile mele, la deferirea in fata instantei a unor fosti ofiteri sau informatori am platit cu varf si indesat. Am fost injurata, calomniata, amenintata, uneori chiar si familia mea, in presa, in instanta, intre patru ochi sau la telefon. Domnul Sergiu Andon, de pilda, avocatul lui Dan Voiculescu si al altor ilustri securisti, el insusi fost informator, a spus, in fata mai multor complete, si de la Curtea de Apel, si de la Inalta Curte, ca sunt ofiter de informatii sub acoperire. Fireste, nu a adus nicio dovada in sensul asta, iar mie mi se pare chiar hilar sa incerc sa contrazic aceasta idee elucubranta. Cert este insa ca afirmatia a ramas consemnata in cateva dosare. Ar mai merita amintiti aparatorii celor cu trese sub sutana, de care am fost blestemata odata cu intreg arborele meu genealogic. Si unii asa-zisi ziaristi, ale caror icoane sau interese le-am atins si care probabil si-au notat in fisa postului denigrarea mea periodica. Din cand in cand, macar o data la cateva luni, mai arunca inspre mine cate o galeata de laturi, mai pun in opera cate un montaj fotografic. Asa am ajuns sa fiu in companii foarte diverse, de la Mircea Dinescu, Patapievici si Plesu, la Vladimir Tismaneanu si Alina Mungiu Pippidi. Asta cand nu decreteaza direct, oferind spre ilustrare niste capturi din emisiuni de televiziune cu profilul meu, ca sunt vanduta Sionului si cu asta demonstreaza repede totul.
Am inceput prin a ma revolta, am sfarsit, periculos poate, prin a ma amuza. Pentru ca ultimul atac vine dinspre Marius Oprea, ale carui carti -am aflat si eu dintr-un interviu dat de Germina Nagat- erau in bibliografia pentru concursurile de angajare la CNSAS, am crezut de cuviinta sa fac aceste precizari. Si daca domnul Oprea se pare ca a omis in articolul sau despre eroul Dinu Giurescu un detaliu biografic esential -acela ca profesorul Dinu Giurescu este conducatorul sau de doctorat- eu as vrea sa nu existe nici un dubiu in ce ma  priveste. Nu am trait niciodata din sinecuri, nu m-am lovit personal de neajunsurile perioadei comuniste -eram un copil la Revolutie-  si nu m-am aflat niciodata in proximitatea vreunui act de dizidenta propriu zisa. Am crezut ca simplul fapt ca sunt jurnalist si ma intereseaza istoria recenta imi da legitimitatea de a contribui la aceasta mica si neoficiala lustratie. Cum nu am avut nici o determinare sau constrangere biografica sau de alta natura decat cele profesionale, cred ca am facut-o fara ura si discriminare. Reciproca, dupa cum am aratat, nu a fost valabila. Demersul mi-a adus respectul si sustinerea unora, dar incomensurabile valuri de ura. Multi au incercat sa se razbune si, din nefericire, articolul domnului Oprea serveste unei astfel de cauze. Sa fie oare intamplator ca el este publicat, ca si altele cu aceeasi semnatura, intr-o revista legata ombilical de singurul personaj (din cele circa 2200) care a ajuns vreodata in instanta in dubla calitate, de ofiter si informator al Securitatii? Si sunt convinsa ca inca nu am platit tot pretul pentru indrazneala de a fi aratat ce a stat la temelia succesului si potentei de astazi a acestui maestru. Doar tine de banalitatea raului.

http://www.contributors.ro/editorial/aterizarea-fortata-a-lui-marius-oprea/#comment-168566

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu